Cursul a urcat aproape de 4,45 lei/euro la deschiderea şedinţei interbancare
La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4475 – 4,4495 lei, respectiv cu 0,65 – 0,75 bani peste nivelurile de vineri, de la ora 16:30, de 4,4400 – 4,4430 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au fluctuat uşor sub 4,45 lei/euro, cel mai redus nivel tranzacţionat fiind de 4,4470 lei/euro, iar maximul de 4,4495 lei/euro.
La ora 10:00, pe piaţa interbancară locală, euro era cotat la 4,4440 – 4,4460 lei, cu 0,3 – 0,4 bani peste închiderea de vineri. Astfel, leul este în scădere cu aproape 0,1% în raport cu euro.
Pe de altă parte, zlotul şi forintul erau în creştere cu câte 0,3% faţă de euro, potrivit dealerilor.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă de 4,4382 lei/euro, cu 0,76 bani peste nivelul de joi. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4306 lei/euro.
Leul s-a depreciat mai vizibil, vineri, în raport cu dolarul american, rata de schimb urcând cu 3,73 bani, la 3,2814 lei/dolar, de la 3,2441 lei/dolar joi.
În acelaşi timp, cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut la 3,6083 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 1,25% – 1,75% pe an, faţă de 1,18% – 1,68% pe an în şedinţa precedentă. Dobânzile continuă să fie mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 4,25% pe an.
BNR ar putea reduce de la 4,25% la 4% pe an dobânda de politică monetară în şedinţa de marţi, 5 noiembrie, a Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară, potrivit unui sondaj între membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR).