Cursul a urcat iar spre 4,4750 lei/euro

Economica.net
31 05. 2012
bani__lei__leu__euro__13474000_19213300_09313300

În jurul orei 16:30, bãncile cotau euro la 4,4730 – 4,4750 lei, aproape de nivelul de la finele sesiunii locale de miercuri, când schimburile se realizau la 4,4740 – 4,4745 lei/euro.

La deschiderea de joi, euro era schimbat pe piaţa locală pentru 4,4725 – 4,4750 lei, iar în prima parte a sesiunii, cursul a atins un minim de 4,4660 lei/euro, ca urmare a intervenţiilor indirecte realizate de BNR, potrivit dealerilor.
În partea a doua a zilei, cursul a început treptat să urce, iar dealerii spun că avansul cotaţiilor a fost susţinut şi de cumpărările de euro ale băncilor locale, pentru necesarul de constituire a provizioanelor.

Provizioanele se fac în moneda creditului, iar cum majoritatea împrumuturilor sunt în euro, băncile trebuie să îşi facă rezervele tot în euro, realizând astfel o presiune suplimentară pe piaţă, pe lângă sentimentul negativ de pe pieţele externe.

„Intervenţiile indirecte ale băncii centrale sunt destul de ridicate şi cred că este greu să stabilizeze cursul pe tot parcul zilei. Volumele cele mai mari au fost transferate astăzi (joi, n.r) aproape de ora 13:00, când BNR stabileşte cursul de referinţă. Probabil că şi vineri va încerca să ducă cotaţiile sub 4,47 lei/euro înainte de fixing”, a spus dealerul unei bănci.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat joi pentru dolar un curs de 3,5939 unităţi, reprezentând un nou maxim istoric, în timp ce referinţa pentru euro a urcat la 4,4652 lei/euro, foarte aproape de nivelul record atins săptămâna trecută.

Referinţa pentru dolar a crescut cu 0,75 bani, de la 3,5864 lei/dolar miercuri, când a fost atins precedentul record istoric.

În sesiunea de miercuri, referinţa s-a plasat la 4,4616 lei/euro, iar joia trecută a atins cel mai înalt nivel de la introducerea monedei unice, la 4,4662 lei/euro.

Pentru franc, rata de schimb a crescut cu 0,12 bani, la 3,7159 lei/franc.
Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Băncile comerciale au practicat joi dobânzi de 4,76 – 5,25% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, aproape de nivelul de miercuri, de 4,78% – 5,26%. Randamentele pentru plasamentele la o săptămână au stagnat la 4,81% – 5,31% pe an.