Cursul a urcat la 4,39 lei/euro la finalul sesiunii interbancare

Economica.net
31 05. 2013
leu_curs_de_schimb_75285500_42446700

În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,3890 – 4,3910 lei/euro, în creştere cu peste 4 bani faţă de nivelul de joi seară, când transferurile s-au realizat la 4,3470 – 4,3500 lei.

La deschiderea sesiunii, euro a fost cotat la 4,3550 – 4,3560 lei, iar pe parcursul zilei cotaţiile au urcat treptat până la 4,39 lei/euro.

Valutele din regiune au scăzut şi ele, pe fondul aversiunii jucătorilor străini faţă de activele cu grad ridicat de risc.

Dealerii spun că percepţia pieţelor s-a modificat încă de la finele săptâmânii trecute, când au fost prezentate date sub aşteptările analiştilor privind industria manufacturieră din China, care s-au adăgat îngrijorărilor că Rezerva Federală ar putea restrânge programul de achiziţii de obligaţiuni menit să stimuleze economia.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă cu 4,74 bani mai ridicat, de 4,3794 lei/euro, reprezentând maximul ultimelor aproape şapte săptămâni.

O rata de schimb superioară, de 4,3806 lei/euro, a fost anunţată de banca centrală la 15 aprilie. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3320 lei/euro.

Leul s-a depreciat şi faţă de dolar, rata de referinţă urcând cu 4 bani, de la 3,3337 lei/dolar la 3,3737 lei/dolar.

În acelaşi timp, cursul de referinţă pentru francul elveţian a urcat la 3,5336 lei/franc, ajungând la cel mai ridicat nivel începând cu 2 mai.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au urcat la 3,46 – 3,96%, de la 2,98 – 3,48% pe an joi. În acelaşi timp, randamentele pentru plasamentele cu scadenţa la o săptămână au crescut de la 3,2 – 3,7% la 3,51 – 4,01% pe an.