Cursul a urcat până la 4,5520 lei/euro la începutul zilei, după şedinţa Fed
La deschidere euro a fost cotat la 4,5250 lei, aproape de nivelul de la închiderea şedinţei de miercuri. Cotaţiile leului au urcat la 4,52 lei/euro miercuri seară, în jurul orei 23:00, în afara orelor de tranzacţionare locale, influenţate de anunţul Fed.
Primele transferuri de joi au dus cursul până la 4,5520 lei/euro, după care rata de schimb a început să coboare treptata, iar în jurul orei 10:15 schimburile se perfectau în jurul nivelului de 4,53 lei/euro.
Preşedintele băncii centrale americane, Ben Bernanke, a declarat că Fed va începe în acest an să reducă programul agresiv de stimulare monetară a economiei, urmând să renunţe complet la achiziţiile de obligaţiuni la jumătatea anului viitor.
În urma acestui anunţ, valutele din regiune au consemnat pierderi mai accentuate în raport cu euro, până la 1%.
Dealerii spun că deprecierea leului a avut loc pe volume reduse de valută, ceea ce indică că „acestă mişcare nu se înscrie într-o tendinţă”.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de referinţă în creştere cu 1,91 bani, la 4,4992 lei/euro. În sesiunea de marţi, cursul a fost de 4,4801 lei/euro.
Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de 3,3602 lei/dolar, în creştere cu 1,21 bani.
În acelaşi timp, rata de schimb pentru francul elveţian a urcat la 3,6496 lei/franc, de la 3,6419 lei/franc în sesiunea precedentă.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au rămas la un nivel redus, de 2,01-2,51%.