Cursul a urcat peste 4,44 lei/euro în prima oră a şedinţei, iar apoi s-a întors uşor sub acest nivel

Cursul de schimb a urcat peste 4,44 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, însă apoi s-a întors uşor sub acest nivel, într-o piaţă unde evoluţia monedei naţionale a fost în linie cu cea a monedelor statelor din regiune.
Economica.net - mar, 27 aug. 2013, 07:39
Cursul a urcat peste 4,44 lei/euro în prima oră a şedinţei, iar apoi s-a întors uşor sub acest nivel

La deschidere, euro a fost cotat la 4,4300 – 4,4320 lei, respectiv cu 0,25 – 0,3 bani peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4275 – 4,4290 lei/euro.

Ulterior, unele ordine de cumpărare de euro, plasate într-o piaţă cu rulaje reduse, au ridicat cotaţiile la 4,4400 – 4,4420 lei, după care cursul a revenit uşor sub 4,4400 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4365 – 4,4385 lei, respectiv cu 0,9 – 0,95 bani peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30. Astfel, leul este în scădere cu 0,2% în raport cu euro.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti zlotul şi forintul erau, de asemenea, în scădere cu 0,2% faţă de euro.

Cursul de referinţă anunţat luni de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut la 4,4288 lei/euro şi a atins cel mai redus nivel din ultimele aproape două săptămâni. Paritatea este cu 0,15 bani sub cea de vineri, de 4,4303 lei/euro. O rată de schimb mai redusă decât cea de luni a fost afişată de banca centrală pe 14 august, când euro a fost cotat la 4,4278 lei.

Leul s-a apreciat uşor luni şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă coborând cu 0,3 bani, la 3,3110 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 3,3140 lei/dolar. Acesta este cel mai redus nivel din ultimele aproape patru săptămâni, un curs de referinţă mai mic decât cel de luni fiind publicat de BNR pe 30 iulie, zi în care dolarul a fost la 3,3081 lei.

Pe de altă parte, rata de schimb leu/franc elveţian a crescut nesemnificativ, de la 3,5861 lei/franc la 3,5864 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate marţi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 3,25% – 3,75% pe an, după ce luni au urcat la 3,19% – 3,69% pe an, în prima zi a noii perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul Nestle vrea un sistem de colectare selectivă și pentru plasticul flexibil. „Acum colectarea în masă și trimiterea spre reciclare reprezintă o provocare”
Gigantul Nestle vrea un sistem de colectare selectivă și pentru plasticul flexibil. „Acum colectarea în masă și ...
Nestle consideră că este posibilă dezvoltarea unui sistem de colectare pentru plasticul flexibil, însă acest proces necesită colaborare între industrie, autorități și consumatori. ...
Aberațiile  fiscale continuă și în 2025. Dacă ai avut pierderi fiscale în trecut, anul acesta plătești impozit de 30% pe profit
Aberațiile fiscale continuă și în 2025. Dacă ai avut pierderi fiscale în trecut, anul acesta plătești impozit de ...
Se apropie termenul limită pentru declarația anuală de impozit pe profit în cazul multor contribuabili, respectiv 25 ...
Zona euro este slabă şi are nevoie de noi măsuri de stimulare – BCE
Zona euro este slabă şi are nevoie de noi măsuri de stimulare – BCE
Economia zonei euro este slabă şi are nevoie de "noi măsuri de stimulare" din partea Băncii Centrale Europene, a afirmat ...
Israel a bombardat infrastructura militară din Kermanshah, un oraş situat la doar 80 de kilometri de graniţa Iranului cu Irak
Israel a bombardat infrastructura militară din Kermanshah, un oraş situat la doar 80 de kilometri de graniţa Iranului ...
Armata israeliană a bombardat luni "infrastructura militară" din Kermanshah, un oraş situat în vestul Iranului, la doar ...