Cursul a urcat peste 4,49 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

Cursul de schimb a urcat peste 4,49 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de luni, pentru prima dată în ultimele şase luni, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare şi unde rata de schimb a urmat tendinţa regională.
Economica.net - lun, 06 ian. 2014, 08:52
Cursul a urcat peste 4,49 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

La debutul şedinţei, euro a fost cotat la 4,4915 – 4,4945 lei, cu 0,45 – 0,55 bani (0,1%) peste nivelurile de vineri, din jurul orei 16:30, de 4,4870 – 4,4890 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a fluctuat uşor peste 4,49 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse, potrivit dealerilor.

La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4910 – 4,4930 lei, cu 0,4 bani (0,09%) peste închiderea şedinţei de vineri.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau, deasemenea, în scădere cu aproximativ 0,1% în raport cu euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri, în prima sesiune din acest an, un curs de referinţă de 4,4882 lei/euro, în creştere cu 0,35 bani faţă de ultima cotaţie din 2013. Rata de schimb anunţată vineri reprezintă maximul din 21 iunie 2013, când euro a fost cotat la 4,5209 lei.

Moneda naţională a pierdut 2,08 bani în raport cu euro în ultima zi a anului trecut, astfel că banca centrală a stabilit marţi un curs de 4,4847 lei/euro, cotaţie cu 1,2% sub cea de la finele anului precedent

Leul a scăzut mai pronunţat vineri şi în raport cu dolarul american, astfel că rata de referinţă leu/dolar american a urcat cu 3,37 bani, la 3,2888 lei/dolar.

Pe de altă parte, cursul leu/franc elveţian a scăzut uşor vineri, de la 3,6546 lei/franc la 3,6498 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 1% – 1,5% pe an, după ce vineri au coborât la 0,96 – 1,46% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.

Te-ar mai putea interesa și
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură situate în satul Botiza din Maramureș, este scoasă la vânzare. Ansamblul......
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...