Cursul a urcat spre 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

Cursul de schimb a urcat spre 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, în cadrul unor ordine de cumpărare de euro plasate într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare.
Economica.net - mie, 07 aug. 2013, 07:44
Cursul a urcat spre 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

La deschidere euro a fost tranzacţionat la 4,41 lei, respectiv cu 0,4 – 0,65 bani peste nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,4035 – 4,4060 lei/euro.

Ulterior, unele ordine de cumpărare de euro au ridicat cursul până la un nivel maxim al primei ore de 4,4195 lei/euro, după care cotaţiile au coborât spre 4,4150 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4155 – 4,4160 lei, respectiv cu 1 – 1,2 bani peste închiderea de marţi. Astfel, leul este în scădere cu 0,2% în raport cu euro.

În acelaşi timp, forintul şi zlotul erau în scădere cu aproximativ 0,1% faţă de euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă în scădere cu 0,9 bani, la 4,4111 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4201 lei/euro.

Leul a câştigat teren, marţi, şi în raport cu dolarul american, rata de schimb coborând cu 0,69 bani, de la 3,3275 lei/dolar la 3,3206 lei/dolar.

În schimb, cursul de referinţă leu/franc elveţian a urcat uşor, de la 3,58 lei/franc la 3,5836 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au continuat să scadă, pe fondul surplusului de lichiditate, şi au ajuns la 1% – 2% pe an, după ce marţi au fost la 2,5% – 3% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
China impune sancțiuni împotriva a șapte companii americane, după ce Biden a aprobat acordarea unui ajutor nou pentru Taiwan
China impune sancțiuni împotriva a șapte companii americane, după ce Biden a aprobat acordarea unui ajutor nou pentru ...
China a anunţat vineri sancţiuni împotriva a şapte companii americane după ce Washingtonul a aprobat un nou pachet de ajutor militar pentru Taiwan, descris de Beijing drept un atac la adresa......
Constructorul turc de drone Baykar a cumpărat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, aflată sub controlul Guvernului de la Roma
Constructorul turc de drone Baykar a cumpărat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, aflată sub ...
Producătorul turc de drone Baykar a achiziţionat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, a anunţat ...
Anunț de la Electrica Furnizare pentru toți clienții. Ce se întâmplă cu facturile
Anunț de la Electrica Furnizare pentru toți clienții. Ce se întâmplă cu facturile
Electrica Furnizare stornează facturile pentru consumurile aferente lunilor octombrie şi noiembrie 2024, urmând ca acestea ...
Inteligența artificială dă primele semne de demență. Aproape toți chatboții AI de top prezintă semne de declin cognitiv
Inteligența artificială dă primele semne de demență. Aproape toți chatboții AI de top prezintă semne de declin cognitiv
Cu excepția ChatGPT 4o, aproape toate modelele lingvistice mari disponibile public supuse unui test numit Montreal Cognitive ...