Cursul a urcat uşor peste 4,37 lei/euro la finalul sesiunii

Economica.net
10 04. 2012
leu_euro_31685800

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,3710 – 4,3720 lei, paritate cu circa 0,3 bani peste ultimele cotaţii de luni, de 4,3680 – 4,3685 lei/euro.

Primele operaţiuni de marţi au fost realizate la 4,3650 – 4,3670 lei/euro, iar în prima oră cursul a scăzut până la un nivel minim de 4,3640 lei/euro.

Ulterior, cursul a început să urce, iar cotaţia maximă a fost de 4,3720 lei/euro.

Unii dealeri cred că BNR a fost prezentă indirect prin vânzare de euro pe tot parcursul sesiunii, dar în special în prima jumătate a zilei, pentru a împiedica creşterea cursului peste 4,37 lei/euro la referinţă.

Valutele din regiune s-au depreciat mai accentaut faţă de moneda unică, în special forintul, urmând scăderile scăderile de pe bursele europene, după datele dezamăgitoare privind piaţa muncii din SUA pentru luna martie. Pieţele europene au fost închise vineri şi luni cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,3696 lei/euro, în creştere cu 0,13 bani, după şapte sesiuni de scăderi modeste. Banca centrală a afişat luni o rată oficială de 4,3683 lei/euro.

Pentru dolarul american, rata de schimb a coborât cu 0,17 bani, de la 3,3411 lei/dolar la 3,3394 lei/dolar.

În raport cu francul elveţian, banca centrală a stablit un curs de 3,6329 lei/franc, cu 0,34 bani sub nivelul de luni, de 3,6363 lei/franc.

Băncile comerciale au afişat marţi dobânzi de 2,03% – 2,53% pe an pentru sumele pe care le plasează între ele, foarte apropiate de randamentele practicate luni, de 2,04% – 2,54% pe an. O modificare nesemnificativă au înregistrat şi dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, acestea avansând la 2,61% – 3,11%, după ce luni au fost de 2,59% – 3,09%.