Cursul de schimb a încheiat ziua uşor sub nivelul de vineri

Economica.net
11 06. 2012
leu_euro_17371200

Primele tranzacţii au fost realizate la 4,4615 – 4,4620 lei/euro, cu 0,2 – 0,3 bani sub ultimele cotaţii de vineri, de 4,4635 – 4,4650 lei/euro. Leul a urmat, astfel, linia monedelor statelor din regiune, în contextul aprecierii euro în raport cu dolarul, după ce Spania a obţinut un ajutor pentru bănci de până la 100 miliarde euro.

Ulterior, paritatea a urcat uşor la 4,4620 – 4,4630 lei/euro, după care a început să scadă spre nivelul de 4,4600 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse.

Potrivit dealerilor, banca centrală a continuat să intervină indirect prin vânzare de euro pentru a susţine aprecierea leului, astfel că la mijlocul zilei cotaţiile au coborât pentru scurt timp la 4,4595 – 4,4600 lei/euro, după care s-au întors peste 4,4600 lei/euro.

În a doua parte a şedinţei, după ce Banca Naţională a României a anunţat cursul de referinţă, volumele de tranzacţionare au atins niveluri foarte reduse. O situaţie similară a fost şi în şedinţa de vineri.

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,4620 – 4,4630 lei, cu 0,15 – 0,2 bani sub închiderea şedinţei precedente. Leul se aprecia, astfel, cu numai 0,04% în raport cu euro, în timp ce zlotul şi forintul se întăreau cu 0,2%.

Datele privind inflaţia nu au influenţate cursul leu/euro, potrivit dealerilor. Rata anuală a inflaţiei a coborât în mai la 1,79%, nou minim istoric, după ce creşterea preţurilor de consum faţă de aprilie a fost de 0,2%.

Cursul de referinţă anunţat luni de Banca Naţională a României a scăzut la 4,4594 lei/euro, după 11 şedinţe în care rata oficială a fost peste nivelul de 4,4600 lei/euro. Rata de referinţă a urcat peste 4,4600 lei/euro în data de 24 mai, când a atins şi nivelul maxim istoric, de 4,4662 lei/euro.

Paritatea anunţă luni este cu 0,16 bani sub cursul de vineri, de 4,4610 lei/euro.

În şedinţa de luni leul a consemnat a şasea şedinţă consecutivă de apreciere, timp în care rata oficială anunţată de BNR a scăzut cu 0,58 bani, de la 4,4652 lei/euro. Astfel, leul s-a apreciat cu 0,13% în raport cu euro.

Paritatea oficială leu/dolar a coborât cu 2,83 bani, la 3,5451 unităţi, iar rata leu/franc elveţian a scăzut uşor, cu 0,12 bani, la 3,7131 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Băncile comerciale au afişat luni dimineaţă dobânzi de 4,89% – 5,38% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, după ce vineri acestea au fost de 4,89% – 5,37% pe an. Dobânzile practicate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână sunt de 4,90% – 5,39% pe an, iar cele de vineri au fost de 4,91% – 5,39% pe an. Dobânzile încadrează astfel rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.