Cursul euro în următoarele 10 zile: febra străzii nu modifică vechile ţinte. Pragul de 4,5 lei este puţin probabil

Evoluţia cursului valutar nu s-a schimbat ca urmare a protestelor care au declanşat criza politică. Febra străzii creşte volatilitatea şi, în cel mai rău caz, viteza cu care leul ar ţinti pe termen scurt, spre 4,5 lei/euro, potrivit analiştilor consultaţi de ECONOMICA.NET. Atingerea ţintei de 4,5 lei/euro este, însă, la fel de probabilă ca şi alegerile anticipate. Piaţa doar a variat rapid, în trei zile de la 4,43 la 4,46 şi înapoi, într-un puseu de volatilitate ridicată, care s-a mai repetat de câteva ori în acest an.
Adrian N. Ionescu - mie, 11 nov. 2015, 22:04
Cursul euro în următoarele 10 zile: febra străzii nu modifică vechile ţinte. Pragul de 4,5 lei este puţin probabil

Cursul euro în următoarele 10 zile

Piaţa valutară a reacţionat ca la carte la febra protestelor de stadă, care impun restructurarea din temelii a clasei politice. Totuşi, reacţia nu a fost la fel de febrilă pe cât au fost protestele. Piaţa tratează informaţiile pragmatic, potrivit analiştilor consultaţi de ECONOMICA.NET.

„Pentru moneda naţională, mediul curent nu este neapărat unul favorabil. Guvernul a demisionat, au existat şi există demonstraţii în Bucureşti şi în alte câteva mari oraşe”, rezumă calm situaţia Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al casei de brokeraj Tradeville.

Totuşi, fundamentele economice nu s-au schimbat, iar emoţiile politice sunt tratate de piaţă fără mari emoţii.

Erste Group Research consideră că „incursiunea cursului euro la 4,46 lei are viaţă scurtă. Aprobarea de Parlament a noului guvern va însemna întoarcerea la normal. Datele fundamentale ale economiei româneşti rămân puternice”, spuneau analiştii de la Erste într-un raport emis miercuri dimineaţă.

Într-adevăr, cursul valutar a trecut frecvent de 4,46 lei/euro pe piaţa interbancară luni şi marţi, dar s-a retras sub acest prag la fel de des. Miercuri după amiază, euro se retrăsese convingător sub 4,4 lei pe piaţa interbancară, de la 4,4603 lei luni.

„Criza politică are efect asupra cursului de schimb, însă deocamdată nu întrevăd o escaladare semnificativă, astfel încât nivelul de 4,5 lei pe euro să fie străpuns uşor. Factorii de natură economică sunt tot mai puţin legaţi de cei politici, astfel încât, chiar şi în cazul acutizării acestei crize, nu văd o deterioare a climatului economic”, răspunde Adrian Danciu, directorul firmei de administrare a investiţiilor SAI Broker Cluj Napoca, la întrebările ECONOMICA.NET.

Nici măcar domeniul de evoluţie între 4,4 şi 4,5 lei/euro nu este considerat prea larg de către analişti, ci dimpotrivă, în concordanţă cu ceea ce s-a întâmplat pe piaţă de un an încoace.

„Palierul de evoluţie al raportului euro/leu cuprins între 4,4 şi 4,5 lei nu mi se pare de o amplitudine ridicată” spune Adrian Danciu. „Leul abia dacă s-a depreciat cu 1% faţă de euro şi un nivel de 4,5 lei/euro ar însemna o depreciere de sub 2% a monedei naţionale faţă de moneda europeană, dacă pornim de la cursurile înregistrate la finalul verii”, adaugă Ovidiu Dumitrescu. În schimb, pe piaţa internaţională, „euro s-a depreciat cu 7% faţă de dolar, în trei săptămâni”, remarcă Adrian Danciu.

Volatilitatea pieţei, sau viteza cu care variază preţurile, „este mai degrabă una moderată” pe piaţa noastră, observă directorul Tradeville. „Credem că persoanele care sunt sensibile până şi la astfel de mişcări ale cursului (de 1 până la 2%, n.r.) ar trebui să caute soluţii de hedging (operaţiuni de acoperire a riscului, n.r.). Pentru restul, volatilitatea este mai degrabă una moderată, în orice caz în cadrul tunelului de variaţie la care BNR a făcut aluzie în urma cu ceva vreme”, conchide Ovidiu Dumitrescu.

„Deprecierea cursului se leagă de prelungirea îndoielilor, crescând șansa unor alegeri anticipate. De aici apare presiunea descendentă pentru leu, însă revizuirea țintei de inflație, în scădere cu 0,4 puncte (la -0,7%), de către BNR contribuie la rândul său prin intermediul pârghiei monetare. Cum piețele globale riscă unele scăderi în așteptarea primei ridicări a dobânzii la dolar după ani de zile, lipsesc cumpărătorii din afară care ar fi putut echilibra situația”, explică Claudiu Cazacu, analist şef la casa de brokeraj XTB România.

Atâta vreme cât nu se prelungeşte, criza politică din România nu ar fi un factor de influenţă a cursului leului mai puternic decât climatul extern, care nu mai este un stimulent nou pentru piaţă. Ca urmare a aşteptărilor tot mai mari ca FED (banca centrală a SUA) să crească dobânda de referinţă la dolar, „asistăm la un nou val de apreciere a dolarului american, lucru care tinde să afecteze şi monedele economiilor emergente / de frontieră”, spune Ovidiu Dumitrescu. Leul va suferi mai ales din această cauză, daca incertitudinile politice nu se vor prelungi.

De altfel, analiştii consultaţi de ECONOMICA.NET se aşteptau încă de dinainte de declanşarea crizei politice la o apreciere a dolarului faţă  de leu mai accentuată decât cea a euro. „Presiunile de vânzare pe EUR/USD se pot amplifica în aceste săptămâni – şi am putea vedea cotaţii spre paritate, la finalul acestui an„, spunea în urmă cu mai bine de 10 zile, Mihai Nichişoiu, analistul de la Tradeville.

Criza politică a crescut şi viteza de apreciere a dolarului, până la 4,13 lei luni, dar paritatea mai are timp să se realizeze, odată cu creşterea dobânzii de către FED şi cu scăderea dobânzii de referinţă a euro de către Banca Centrală Europeană, de care piaţa vorbeşte tot mai mult.

Pentru o orizont mai larg de estimări, citiţi şi articolele (în ordinea inversă a apariţiei) :

Euro sare la 4,45 lei, la cursul BNR. Cel mai slab leu din ultimele patru luni

Cursul euro în următoarele 10 zile: Atenţie la tentaţia raidurilor spre pragurile 4,4 lei, respectiv 4,43 lei pe euro

Cursul euro ţinteşte pragul 4,40 lei pe termen scurt, dar apoi se poate îndrepta din nou spre pragul de la 4,5. Articolul explică şi diferenţele dintre prognozele pe termene diferite.

Cursul euro poate ajunge din nou la 4,5 lei şi chiar mai sus, din cauza presiunilor externe din ultimul trimestru al anului

Analiştii: Cursul euro se va stabiliza pentru restul verii. Extremele posibile sunt 4,37 – 4,46 lei / euro

Euro poate urca până la 4,48 lei, pe o tendinţă de creştere temporară – Erste

Cursul euro se va învârti în jurul a 4,44 lei anul viitor, potrivit Erste Group Research – articol apărut in noiembrie anul trecut

AVERTISMENT: Estimările publicate mai sus nu constituie o sugestie de investiţie. ECONOMICA.NET nu își asumă răspunderea pentru rezultatul tranzacțiilor bazate pe oricare din informațiile de mai sus, sau influențate de acestea. Responsabilitatea deciziilor de investiţii aparţine celor care le iau, în funcţie de propriul profil de risc.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...