Cursul fluctua uşor peste 4,42 lei/euro la începutul sesiunii
În jurul orei 10:30, operaţiunile se perfectau la 4,4220 – 4,4240 lei/euro, uşor mai sus faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când schimburile se perfectau la 4,4205 – 4,4225 lei/euro.
În prima oră de tranzacţionare, cursul a atins un maxim de 4,4260 lei/euro.
Cursul de referinţă publicat joi de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 2,07 bani, la 4,4255 lei/euro, reprezentând cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4048 lei/euro.
O cotaţie mai ridicată faţă de cea de joi a fost anunţată pe 19 iulie, când euro a fost la 4,4283 lei.
Leul a scăzut joi şi în raport cu dolarul, rata de schimb urcând cu 2,51 bani, de la 3,3169 lei/dolar la 3,3420 lei/dolar.
Totodată, joi a crescut şi cursul de referinţă leu/franc elveţian, de la 3,5778 lei/franc la 3,5911 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase în lei pe termen de o zi au rămas în intervalul 3,5-4% pe an.