Cursul oscila în jur de 4,4650 lei/euro după primele transferuri

Economica.net
30 05. 2012
bani_leu_lei_curs___355798_53621700_13751200

La deschidere, euro era cotat la 4,4630 – 4,4650 lei, aproape de nivelul la finele şedinţei de marţi, când cotaţiile se situau la 4,4633 – 4,4647 lei/euro.

Primele schimburi au dus cursul până la un minim de 4,46 lei/euro, după care rata de schimb a început să urce uşor, iar în jurul orei 10:10, operaţiunile se perfectau la 4,4640 – 4,4660 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi o rată de referinţă la 4,4639 lei/euro, în scădere modestă pentru a treia zi consecutiv.

Cursul publicat de banca centrală a coborât treptat începând de vineri, după ce joi s-a plasat la cel mai înalt nivel de la introducerea monedei unice, la 4,4662 lei/euro.

Referinţa pentru dolar a crescut cu 1,34 bani, de la 3,5473 lei/dolar la 3,5607 lei/dolar. Nivelul de marţi reprezintă cea mai ridicată cotaţie începând cu 30 iunie 2010, când s-a situat la 3,5617 lei/dolar.

Pentru franc, rata de schimb a crescut de la 3,7134 lei/franc la 3,7148 lei/franc.

Băncile comerciale practicau dobânzi de 4,75 – 5,25% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, aproape de cele din sesiunea precedentă.