Cursul oscila sub 4,41 lei/euro la finalul sesiunii, într-o piaţă liniştită
În jurul orei 16:30, euro era schimbat la 4,4060- 4,4075 lei, în scădere faţă de cotaţiile de la finalul şedinţei precedente, de 4,4200 – 4,4215 lei/euro
Leul s-a apreciat la începutul sesiunii interbancare, iar primele transferuri au coborât cotaţiile până la 4,4010 lei/euro, după care cursul a revenit pe creştere uşoară, aproape de 4,41 lei/euro.
Analiştii BCR consideră că fundamentele macroeconomice s-au îmbunătăţit în ultimii ani şi arată că leul este subevaluat, iar recenta creştere a cursului este rezultatul percepţiei investitorilor, în uşoară contradicţie cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care nu exclude deteriorarea fundamentelor.
Analiştii BCR consideră că reducerea deficitelor, revenirea pe creştere economică şi scăderea diferenţialului de dobândă sunt evoluţii macroeconomice care ar indica o apreciere a leului, un curs de echilibru fiind de circa 4 lei/euro.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă în scădere cu 0,9 bani, la 4,4078 lei/euro, după ce în precedentele două şedinţe a atins niveluri maxime istorice.
În sesiunea de miercuri, rata de schimb s-a plasat la 4,4168 lei/euro, cel mai înalt nivel de la introducerea monedei unice.
Leul s-a depreciat abrupt în ultimele zile, după căderea Guvernului Ungureanu, jucătorii fiind îngrijoraţi de incertitudinile legate de măsurile pe care le va adopta noul executiv. Leul a pierdut în ultimele trei zile 0,96% la cotaţia BNR.
Moneda naţională s-a apreciat joi şi faţă de francul elveţian, referinţa coborând la 3,6690 lei/franc, după ce miercuri a atins maximul din 5 septembrie.
Cursul pentru dolar a scăzut cu 0,43 bani, de la 3,3594 lei/dolar la 3,3551 lei/dolar.
Dobânzile practicate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au scăzut de la 4,19 – 4,69% la 4,15 – 4,65%. Totodată, s-au redus şi dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, de la 4,26 – 4,76% la 4,17 – 4,67% pe an.