Cursul oscila uşor peste 4,6050 lei/euro la finalul sesiunii

Moneda naţională se tranzacţiona la cotaţii uşor peste 4,6050 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de vineri, după o zi în care jucătorii au realizat transferuri reduse, iar cotaţiile au înregistrat variaţii mici.
Economica.net - vin, 27 iul. 2012, 14:59
Cursul oscila uşor peste 4,6050 lei/euro la finalul sesiunii

În jurul orei 17:00, euro era cotat la 4,6050 – 4,6070 lei, cu peste un ban sub nivelurile de joi de la ora 17:00, de 4,6155 – 4,6180 lei/euro.

Primele operaţiuni de vineri au fost realizate la 4,6100 lei/euro, iar în prima oră de tranacţionare cotaţiile au atins un minim al zilei de 4,6000 lei/euro. Unii dealeri au spus că această apreciere ar putea fi tradusă printr-o reacţie întârziată a jucătorilor pe cursul leu/euro la declaraţia de joi a preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, potrivit căruia instituţia este pregătită să ia toate măsurile pentru a proteja euro.

Ulterior, cotaţiile au revenit pe creştere, iar maximul zilei a fost de 4,6130 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs în scădere cu 0,87 bani pentru euro, la 4,6118 lei/euro, iar referinţa pentru dolar a coborât mai accentuat, cu 5,23 bani, la 3,7575 lei/dolar.

Banca centrală a afişat joi referinţe în creştere pentru euro şi dolar, de 4,6205 lei/euro, respectiv 3,8098 lei/euro, însă cursurile nu au depăşit recordurile istorice de marţi.

Leul s-a apreciat vineri şi în faţa francului, referinţa coborând de la 3,8474 lei/franc la 3,8401 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile practicate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi se situau la 4,82 – 5,29% pe an, uşor peste nivelurile din ziua precedentă, de 4,78% – 5,26% pe an.

Totodată, randamentele cu scadenţa la o săptămână au urcat de la 4,83 – 5,32% la 4,85 – 5,34% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...