Cursul s-a întors aproape de maximul istoric atins vineri pe piaţa interbancară

Economica.net
23 07. 2012
leu_curs_de_schimb_75285500_91973500_55746400

Recordul pe piaţa interbancară a fost atins vineri pe fondul ordinelor de cumpărare de euro plasate de jucătorii străini imediat după anunţul Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, care a decis că premierul Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată.

Primele tranzacţii din şedinţa interbancară de luni au fost realizate la 4,5960 lei/euro, paritate foarte apropiată de închiderea de vineri, de 4,5925 – 4,5950 lei/euro.

În prima oră cotaţiile au crescut foarte uşor şi au ajuns la 4,5995 – 4,6030 lei/euro. Cel mai înalt nivel tranzacţionat a fost de 4,6000 lei/euro.

„Nivelul de 4,6 lei/euro este unul psihologic şi se pare că jucătorii de aşteaptă ca BNR să intervină din nou dacă acest prag este depăşit, la fel cum a făcut şi vineri. Pe de altă parte, cred că jucătorii aşteaptă noi ştiri din sfera politicului, pentru că direcţia este clară spre deprecierea leului în contextul tensiunilor politice. Piaţa este în aşteptare, pentru că volumele de tranzacţionare în prima oră a şedinţei sunt foarte reduse, iar fluctuaţiile cotaţiilor sunt aproape insesizabile”, a afirmat un dealer.

După prima oră a şedinţei interbancare de la Bucureşti, zlotul şi forintul se depreciau în raport cu euro cu 0,3% şi 0,7%, concomitent cu o depreciere a euro în raport cu dolarul.

Cursurile de referinţă publicate vineri de Banca Naţională a României pentru euro şi dolar au atins noi valori record, de 4,5848 lei/euro şi respectiv 3,7438 lei/dolar.

Leul s-a depreciat abrupt în ultimele aproape trei săptămâni, cu 3%, deşi banca centrală a intervenit permanent în piaţă pentru a limita căderea monedei naţionale. Percepţia jucătorilor a fost afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.

Cotaţia de referinţă publicată vineri indică o scădere a leului cu 6,1% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele aului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Cursul pentru dolar a crescut vineri cu 3,1 bani, de la 3,7128 unităţi la 3,7438 unităţi. Comparativ cu finele anului trecut, leul a pierdut 12,11% faţă de dolar, de la 3,3393 unităţi.

Cursul pentru franc a urcat cu 1,71 bani, la 3,8173 lei/franc,reprezentând maximul pentru ultimele 11 luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au continuat să scadă uşor şi au ajuns la 0,5% – 1,2% pe an, după ce vineri au fost de 0,98% – 1,46% pe an. Scăderea este cauzată de dobânzile practicate de unele bănci care deţin un surplus de lichiditate în ultimele zile ale perioadei de rezervă. O nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii va începe marţi.