Cursul s-a menţinut aproape de 4,47 lei/euro, în contrast cu pierderile din regiune

Economica.net
01 06. 2012
leu_euro_17371200

În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,4660 – 4,4710 lei/euro, în scădere faţă de nivelul de la finalul sesiunii locale de joi, când băncile schimbau euro la 4,4730 – 4,4750 lei.

În debut, euro era cotat la 4,4790 – 4,4810 lei, iar în prima parte a zilei, cotaţiile au coborât treptat până la 4,4670 lei/euro, leul fiind susţinut de intervenţiile indirecte ale băncii centrale.

Maximul zilei a fost de 4,4795 lei/euro, leul fiind singura valută din regiune apreciată. Deşi dealerii se aşteptau ca în a doua parte a zilei leul să se alinieze treptat cu tendinţa din regiune, cursul a rămas stabil, întrucât BNR a fost prezentă indirect în piaţă şi după ora 13:00, când se anunţă cursul de referinţă.

Moneda euro s-a depreciat vineri faţă de dolar aproape de minimul ultimilor doi ani, în urma creşterii şomajului în zona euro la un nou maxim istoric şi datelor dezamăgitoare privind industria manufacturieră din China.

Pe de altă parte, randamentele obligaţiunilor emise de Statele Unite, Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Austria şi Finlanda au atins vineri minime record, iar pentru titlurile germane pe doi ani au devenit chiar negative, investitorii plătind efectiv bani pentru siguranţa oferită de Berlin.

Datele negative au venit şi din SUA, unde şomajul din Statele Unite a urcat în mai pentru prima dată în aproape un an, de la 8,1% în aprilie la 8,2%, după o perioadă de declin puternic, în care a coborât de la 9,1% în august.

În regiune, forintul este în scădere cu 0,75%, din cauza speculaţiilor privind noi întârzieri în negocierile dintre Budapesta şi Fondul Monetar Internaţional, iar zlotul cu 0,3%. Valutele menţionate au consemnat pierderi mai pronunţate pe parcursul sesiunii, însă au recuperat uşor spre final.

BNR a anunţat vineri o referinţă pentru dolar de 3,6231 lei, un nou record istoric, iar pentru euro cursul a coborât, la 4,4648 lei/euro, sub cotaţia minimă din zilei.

În sesiunea precedentă, cursul pentru dolar s-a plasat la 3,5939 unităţi, iar pentru euro la 4,4652 unităţi.

Totodată, pentru francul elveţian, rata de schimb a crescut vineri cu 0,2 bani, de la 3,7159 lei/franc la 3,7179 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Băncile comerciale au afişat vineri dobânzi de 4,83 – 5,32% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, peste nivelul de joi, de 4,76 – 5,25%. Randamentele pentru plasamentele la o săptămână au urcat de la 4,81% – 5,31% la 4,86 – 5,34% pe an.