Cursul s-a stabilizat aproape de 4,42 lei/euro. Dealerii – BNR a fost permanent în piaţă
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că evoluţia cursului de schimb pare o reacţie de mică amploare la evoluţiile politice din ultimele zile, dar nu este exclus ca noul nivel să reflecte şi o modificare a fundamentelor macroeconomice, menţionând că ratele de schimb s-au stabilizat singure.
În jurul orei 16:30, euro era cotat la 4,4200 – 4,4215 lei, peste nivelul de la închiderea sesiunii de luni, de 4,4145 – 4,4180 lei.
La începutul şedinţei, cursul a atins un maxim de 4,4314 lei/euro, după care rata de schimb a început să scadă, ca urmare a vânzărilor de euro realizate indirect de BNR, spun dealerii.
Marţi, 1 mai, a fost zi nebancară în România, însă jucătorii internaţionali au tranzacţionat euro în raport cu leul până la un maxim de 4,4675 unităţi, spun dealerii.
Economistul ING Bank, Vald Muscalu, consideră că nominalizarea pentru funcţia de ministru de finanţe a prim-viceguvernatorul băncii centrale, Florin Georgescu, limitează într-o anumită măsură magnitudinea relaxării fiscale, care pare probabilă, mai ales având în vedere că premierul desemenat a transmis că Georgescu va rămâne în funcţie numai până la alegerile generale din noiembrie.
El se aşteaptă ca leul să recupereze o parte din terenul pierdut, iar optimismul din pieţele internaţionale de capital ar putea favoriza această evoluţie.
Totodată, analiştii BCR/Erste spun că mediul politic rămâne instabil, în pofida desemnării rapide a unui nou guvern, însă nominalizarea lui Georgescu ca ministru al Finanţelor şi confirmarea lui Leonard Orban ca ministru al Afacerilor Europene sunt „veşti bune” pentru investitori.
Guvernatorul BNR a vorbit miercuri pentru a doua oară în ultimele luni despre o depreciere a leului pe baza fundamentelor macroeconomice. Această ultimă declaraţie sugerează chiar că banca centrală ar putea fi confortabilă cu noul nivel al cotaţiilor.
Referinţa publicată de Banca Naţională a României (BNR) a atins miercuri un nou maxim istoric, de 4,4168 lei/euro, în creştere cu 1,98 bani faţă de nivelul de luni.
Leul s-a depreciat abrupt în ultimele zile, după căderea Guvernului Ungureanu, jucătorii fiind îngrijoraţi de incertitudinile legate de măsurile pe care le va adopta noul executiv. Cotaţiile au atins valori maxime istorice atât vineri, cât şi în şedinţa de luni.
Comparativ cu finalul anului trecut, când euro a fost cotat la 4,3197 lei, cursul de miercuri este cu 2,2% mai mare. De vineri, de la căderea Guvernului Ungureanu, până miercuri cursul a crescut cu 0,96% la cotaţia BNR
Pentru francul elveţian, referinţa a urcat miercuri cu 1,63 bani, la 3,6756 lei/franc, un nou maxim din 5 septembrie. La acea dată, francul a fost cotat la 3,8133 lei.
Cursul pentru dolar a crescut cu 1,66 bani, de la 3,3240 lei/dolar la 3,3594 lei/dolar.
Dobânzile afişate luni de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut uşor, de la 4,14 – 4,64% pe an la 4,19 – 4,69%. Totodată, au avansat şi dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, de la 4,18 – 4,68% la 4,26 – 4,76% pe an.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri să menţină rata de politică monetară la 5,25% pe an, oprind seria de reduceri consecutive de dobândă începută în noiembrie anul trecut, poziţie anticipată de analişti după căderea Guvernului Ungureanu.