Cursul s-a stabilizat uşor peste 4,5650 lei/euro în a doua parte a zilei

Moneda naţională a rămas pe depreciere uşoară, iar cotaţiile s-au menţinut peste 4,5650 lei/euro la finalul sesiunii interbancare, într-o piaţă cu lichiditate în creştere, unde banca centrală a continuat să intervină pentru stabilizarea cursului.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 14:50
Cursul s-a stabilizat uşor peste 4,5650 lei/euro în a doua parte a zilei

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,4650 – 4,5680 lei, după ce dimineaţă cotaţiile au atins un maxim istoric de 4,57 lei/euro.

Primele tranzacţii de vineri s-au realizat la 4,5390 – 4,5425 lei/euro, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când rata de schimb a fluctuat în jurul cotaţiei de 4,54 lei/euro.

Ulterior, cursul a urcat la 4,57 lei/euro, ca urmare a aversiunii la risc a jucătorilor în contextul tensiunilor politice din România.

„S-a văzut clar că cineva a vrut să-l împingă tot mai sus, însă BNR a început să vândă valută pentru a opri deprecierea. Totuşi, piaţa şi-a găsit echilibrul destul de aproape de acest nivel”, a spus un dealer.

Intervenţiile BNR au întors cotaţiile pe scădere, iar pentru scurt timp cursul a coborât sub 4,55 lei/euro, cu puţin înainte de ora 13:00, când banca centrală publică referinţa.

Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank, consideră că un factor determinant pentru deprecierea din ultima perioadă poate fi răspunsul diferit pe care BNR îl are faţă de această evoluţie.

„Se pare că banca centrală nu mai combate atât de agresiv această tendinţă ca în trecut şi pemite o volatilitate mai mare. Tensiunile s-au amplificat, riscurile sunt în creştere, iar această situaţie nu reprezintă doar un episod scurt de depreciere, ci pare sa facă parte dintr-o perioadă mai lungă”, a afirmat Muscalu.

La jumătatea sesiunii interbancare schimburile se perfectau la 4,5600 – 4,5630 lei/euro.

Rata de referinţă leu/euro anunţată vineri de BNR a atins un nou maxim istoric, de 4,5495 unităţi, iar cursul oficial pentru dolar a a urcat la 3,7274 lei/dolar, de asemenea un nou nivel record.

Cotaţia de vineri arată o scădere a leului cu 5,32% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele aului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Faţă de dolar, pierderea anuală este de 11,62%, de la un curs de 3,3393 lei/dolar la sfârşitul lunii decembrie.

Precedentul record pentru cursul dolarului, de 3,7031 lei/dolar, a fost consemnat joi.

Deprecierea leului în raport cu euro a influenţat şi paritatea oficială leu/franc elveţian, care a urcat cu de la 3,7685 lei/franc la 3,7883 lei/franc. Aceasta reprezintă un nou maxim din ultimele zece luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, când francul a fost cotat la 3,8133 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Paritatea leu/euro a început să crească încă de la începutul săptămânii trecute, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL şi USL, iar suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a intensificat aversiunea la risc a investitorilor. Astfel, în ultimele două săptămâni moneda naţională s-a depreciat cu 2,25%.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au continuat să coboare, de la 2,21 – 2,7% la 1,68 – 2,16%, pe fondul unei lichidităţi mai ridicate în piaţă. Dobânzile pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au scăzut mai uşor, de la 3,65% – 4,13% la 3,43 – 3,91% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Life is Hard, afaceri în scădere în primul trimestru
Life is Hard, afaceri în scădere în primul trimestru
Compania de tehnologie Life is Hard, listată la Bursa de Valori București, a înregistrat o cifră de afaceri de 9,51 milioane de lei pe segmentul consolidat în primul trimestru, o scădere de 4%......
Autostrada Unirii A8: CNAIR a semnat joi ultimul contract din cele pe care le gestionează pe secțiunea Tg Mureș – Tg Neamț
Autostrada Unirii A8: CNAIR a semnat joi ultimul contract din cele pe care le gestionează pe secțiunea Tg Mureș – ...
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat că a semnat joi ultimul dintre contractele gestionate de CNAIR ...
Decizia tribunalului american de a bloca taxele vamale impuse de Trump, apreciază piețele financiare
Decizia tribunalului american de a bloca taxele vamale impuse de Trump, apreciază piețele financiare
Preşedintele american Donald Trump a primit o nouă palmă judiciară prin decizia unui tribunal american de a-i bloca taxele ...
SUA vine cu o nouă propunere de armistiţiu în Fâşia Gaza
SUA vine cu o nouă propunere de armistiţiu în Fâşia Gaza
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a prezentat o nouă propunere pentru o încetare a focului ...