Curtea de Apel a stabilit că lucrările la Podul Ciurel sunt legale. Construcţia va continua

Lucrările la Podul Ciurel sunt legale, a decis definitiv Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus, la data de 11 aprilie, admiterea recursului formulat de Primăria Capitalei, casarea sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Bucureşti în faza procesuală a fondului şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, anunţă Primăria Capitalei.
Economica.net - joi, 14 apr. 2016, 17:33
Curtea de Apel a stabilit că lucrările la Podul Ciurel sunt legale. Construcţia va continua

Potrivit unui comunicat al PMB remis joi AGERPRES, instanţa a dat câştig de cauză PMB în litigiul în care Daneş Mihai a solicitat anularea autorizaţiei de construire emisă de Municipiul Bucureşti pentru acest proiect, stabilind că lucrările la Podul Ciurel sunt legale.

‘Până în acest moment, Municipiul Bucureşti a investit peste 60 de milioane de euro pentru edificarea proiectului ‘Penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Piteşti”, precizează PMB.

Proiectul constă în realizarea unui sistem rutier de tip ‘drum expres’, cu trei benzi pe sens, mărginit în anumite zone, de-o parte şi de alta, de străzi colectoare a traficului zonal, asigurându-se astfel circulaţia în regim de prioritate pentru cei care tranzitează zona, care va conecta Splaiul Independenţei cu autostrada A1, devenind astfel o alternativă importantă la bulevardul Iuliu Maniu.

Până în prezent s-a realizat 12% din contract şi 42,5% din ‘nodul rutier Virtuţii’. Valoarea contractului este de 579.851.193 lei

Te-ar mai putea interesa și
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, au declarat mai mulţi oficiali taiwanezi la curent cu această......
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Compania japoneza Nippon Steel a anunțat că a prelungit perioada de închidere pentru achiziția sa de 15 miliarde de dolari ...
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 ...