Curtea de Apel Bucureşti cere Senatului detalii despre legislaţia privind dronele, în dosarul deschis la protestele pe OUG 13

Economica.net
29 05. 2017
protest_2_605x_80742700

Potrivit unor surse parlamentare, nu există astfel de proiecte, urmând ca Senatul să răspundă CAB în acest sens. Curtea de Apel nu a transmis şi o explicaţie Senatului cu privire la motivele pentru care solicită această informare.

Procurorii au anchetat, împreună cu Autoritatea Aeronautică Română, folosirea ilegală a unor drone în timpul protestelor din Piaţa Victoriei, fiind identificate patru persoane, care au fost la Poliţie pentru a se stabili dacă aveau aviz pentru ridicarea acestora.

Ancheta a fost continuată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, împreună cu Autoritatea Aeronautică Română, fiind vizate infracţiuni prevăzute de Codul Aerian.