Curtea de Apel Bucureşti suspendă hotărârea CGMB privind obligativitatea ca taximetria să se facă printr-un dispecerat

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat joi hotărârea luată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în decembrie 2017, prin care se instituia obligativitatea ca activitatea de taximetrie să se facă printr-un dispecerat şi era interzisă funcţionarea aplicaţiilor agregatoare Star Taxi şi Clever Taxi.
Economica.net - joi, 01 nov. 2018, 16:48
Curtea de Apel Bucureşti suspendă hotărârea CGMB privind obligativitatea ca taximetria să se facă printr-un dispecerat

În urma deciziei instanţei, hotărârea CGMB este suspendată pe durata judecării unui alt proces deschis de Star Taxi la Tribunalul Bucureşti, prin care se cere anularea acelei hotărâri din decembrie 2017.

„Dispune suspendarea HCGMB nr. 626/19.12.2017 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare. Cu majoritate de voturi, obligă intimaţii pârâţi, Municipiul Bucureşti şi CGMB, să achite recurentei reclamante suma de 10.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanţă şi recurs, reduse de instanţă. Definitivă”, se arată în decizia CAB.

„Azi, Curtea de Apel Bucureşti a admis printr-o hotărâre definitivă cererea formulată de Star Taxi APP şi a suspendat aplicarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin care era interzisă funcţionarea aplicaţiilor agregatoare Star Taxi şi Clever Taxi (utilizate de peste un milion de bucureşteni în mod curent). De această dată, legea, bunul simţ şi principiile pieţei libere au triumfat. Gabriela Firea, take that! Vă amintesc: în decembrie 2017, consilierii generali conduşi politic de Firea şi de Bădulescu au interzis aplicaţiile taxi din Bucureşti”, a scris, pe Facebook, avocatul Cristian Băcanu, cel care a coordonat echipa de apărători ce a reprezentat în instanţă compania Star Taxi.

Pe 19 decembrie 2017, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie.

„În primul rând, este interzisă în totalitate refuzarea unei curse. De asemenea, sub sancţiuni drastice, vor fi interzise solicitările de bonusuri. De asemenea, şoferii sunt obligaţi să aibă o ţinută decentă, un comportament şi un limbaj adecvate, să nu fumeze în maşină, să nu dea muzica tare, să nu vorbească la telefon, să nu angajeze cu clientul subiecte sensibile care ar putea să contravină principiilor acestuia, din domeniul politic, religios sau sexual”, afirma atunci primarul general Gabriela Firea. Ea preciza că, în baza acelei hotărâri, taximetriştii vor fi obligaţi să îşi instaleze POS-uri pe maşini, pentru plata cu cardul, şi vor putea răspunde comenzilor prin intermediul aplicaţiilor de pe telefoanele mobile. În plus, se instituia obligativitatea ca activitatea de taximetrie să se facă printr-un dispecerat, prin intermediul telefoniei sau prin aplicaţii online.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...