Curtea de Conturi Europeană consideră că acțiunile UE de ameliorare a situației persoanelor cu dizabilități au produs puține schimbări reale

Potrivit auditorilor, valorile principalilor indicatori privind egalitatea nu s-au îmbunătăţit aproape deloc în ultimii ani, dat fiind că persoanele cu dizabilităţi au în continuare dificultăţi în a găsi un loc de muncă şi continuă să fie mai expuse riscului de sărăcie. În plus, criteriile de evaluare a statutului de persoană cu handicap diferă de la o ţară la alta, ceea ce riscă să submineze recunoaşterea reciprocă, împiedicând totodată Comisia Europeană să obţină o imagine de ansamblu solidă asupra situaţiei acestor persoane. Executivul UE a elaborat strategii la nivelul Uniunii privind persoanele cu dizabilităţi şi a propus iniţiative noi, însă legislaţia în materie a stagnat.

„Comisia s-a angajat să ajute persoanele cu dizabilităţi să joace un rol egal în viaţa de zi cu zi, însă, în practică, acţiunile UE au avut un impact limitat în acest sens. Persoanele cu dizabilităţi din UE au de dus în continuare o luptă dificilă pentru a obţine un loc de muncă şi pentru a face faţă sărăciei şi se confruntă totodată cu obstacole în calea libertăţii lor de circulaţie”, a declarat Stef Blok, membrul Curţii responsabil de audit.

Statele membre sunt cele cărora le revine în primul rând responsabilitatea în ceea ce priveşte politicile din domeniul incluziunii sociale, însă sprijinul şi beneficiile pe care acestea le oferă persoanelor cu dizabilităţi, precum şi modalităţile prin care decid cine este eligibil diferă de la o ţară la alta. Mai mult, statutul de persoană cu handicap acordat de un stat membru nu este recunoscut de celelalte state membre, lucru care ar facilita libera circulaţie a persoanelor cu dizabilităţi pe teritoriul UE. Ca atare, persoanele cu dizabilităţi care călătoresc sau care se mută în altă ţară a UE în scop profesional sau de studiu riscă să nu aibă parte de un tratament egal în comparaţie cu resortisanţi aflaţi într-o situaţie similară. Pe lângă faptul că se confruntă cu o birocraţie mai mare, se poate întâmpla ca ele să nu aibă acces egal la servicii precum tarife reduse pentru accesul la muzee sau la mijloacele de transport.

Rolul UE este a asigura sprijin şi coordonare. În strategia sa 2021-2030, Comisia a abordat majoritatea deficienţelor identificate anterior şi a propus o serie de iniţiative emblematice în favoarea incluziunii, cum ar fi cardul european pentru dizabilitate şi pachetul privind ocuparea forţei de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, care sunt amândouă un pas în direcţia cea bună, arată auditorii. Pe de altă parte însă, strategia lasă nerezolvate multe probleme majore. Progresele în acest domeniu sunt îngreunate de stagnarea Directivei UE privind egalitatea de tratament şi de ritmul lent în care statele membre încorporează Actul european privind accesibilitatea în legislaţia lor naţională. De asemenea, legătura cu finanţarea din partea UE continuă să fie una slabă şi Comisia nu urmăreşte ce sume din banii UE sunt efectiv direcţionate în scopul sprijinirii persoanelor cu dizabilităţi. O astfel de monitorizare ar putea arăta cum au îmbunătăţit banii respectivi situaţia acestei categorii de persoane.

Auditorii au examinat dacă instituţiile UE dau exemplu în ceea ce priveşte angajarea de persoane cu dizabilităţi. Totuşi, din cauza lipsei de date, aceştia nu au putut stabili în ce măsură instituţiile UE şi-au atins ambiţiile în ceea ce priveşte includerea persoanelor cu dizabilităţi în forţa lor de muncă. Auditorii recomandă instituţiilor UE să colecteze datele necesare şi să raporteze cu privire la progresele realizate.

Aproximativ un sfert dintre cetăţenii UE cu vârsta de cel puţin 16 ani (circa 87 de milioane de persoane), în special persoane în vârstă, declară că au o dizabilitate provocată de un handicap fizic sau mental. Pe măsură ce populaţia UE îmbătrâneşte, procentul şi numărul persoanelor cu dizabilităţi probabil vor creşte. În 2021, potrivit Eurostat, doar 51 % dintre persoanele cu dizabilităţi erau încadrate în muncă, comparativ cu 75 % dintre cele fără dizabilităţi; cu alte cuvinte, decalajul pentru persoanele cu dizabilităţi în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă a rămas aproape la acelaşi nivel ca în 2014, când a început să fie măsurat.