Curtea de Conturi nu va mai verifica oportunitatea cheltuirii banului public

Economica.net
27 04. 2018
calcul_67859430_46053900

Proiectul pentru modificarea legii de funcţionare a Curţii de Conturi a fost iniţiat de senatorul Daniel Zamfir şi susţinut de 30 de parlamentari PNL şi PSD. Actul normativ modifică şi atribuţiile Curţii de Conturi, care va exercita funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, prin forme ale auditului public externe, fără a se pronunţa asupra oportunităţii operaţiunilor. Social-democraţii susţin că acest fapt vine în mod evident în sprijinul activităţii Primăriilor, deoarece Curtea de Conturi nu se va mai exprima referitor la oportunitatea investiţiilor, această atribuţie revenind doar în sarcina autorităţilor locale.

O altă noutate a propunerii legislative este că prejudiciul trebuie menţionat ca fiind „cert şi ilicit”, nu „estimat”, aşa cum se întâmplă în legea aflată în vigoare. Potrivit parlamentarilor PSD, autoritatea contractantă nu trebuie să răspundă dacă statul român, prin Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice, consideră procedura de achiziţie ca fiind corectă, evitându-se eventualele contestaţii înaintate de Curtea de Conturi după câţiva ani de la efectuarea respectivelor operaţiuni.

Proiectul a fost criticat de parlamentarii USR, care au avertizat că după adoptarea acestui proiect, Curtea de Conturi nu va putea să mai investigheze achiziţii publice şi va fi obligată să ia de bune deciziile ANAP (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice), o instituţie care este subordonată Guvernului. Potrivit acestora, Curtea nu va putea să mai evalueze oportunitatea achiziţiilor făcute de instituţiile publice, cum ar fi softuri complet inutile cumpărate pe milioane de euro, dând exemplu portalul eRomania, care „a costat nu mai puţin de 52 de milioane de euro şi este complet inutil”.

„Modificările au fost aduse în mod tipic PSD-ist. Nu au făcut un proiect de lege clar pentru asta. Nu. Asta ar fi bătut la ochi. Domnii de la PSD au luat un alt proiect de lege referitor la Curtea de conturi relativ benign şi au adus o serie întreagă de amendamente. Este un mod de operare pe care l-am mai văzut deja. Se introduce un proiect de lege relativ inofensiv. După care în procesul parlamentar se introduc amendamente care de fapt schimbă fundamental proiectul. Aşa zboară mai uşor sub radarul atenţiei publice”, a afirmat deputatul USR Claudiu Năsui.

Camera Deputaţilor a fost primă cameră sesizată, for decizional fiind Senatul.