Curtea de Conturi: România nu are încă aprobată o Strategie Energetică Naţională care să definească obiectivele sectorului gazelor naturale

România nu are încă aprobată o Strategie Energetică Naţională (SEN), care să definească obiectivele sectorului gazelor naturale pe termen mediu şi lung şi modalităţile de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile a economiei naţionale, semnalează un audit al performanţei privind implementarea strategiilor şi politicilor în domeniul investiţiilor şi producţiei de gaze naturale, efectuat în intervalul februarie 2022-mai 2023, de Curtea de Conturi.
AGERPRES - lun, 13 nov. 2023, 13:39
Curtea de Conturi: România nu are încă aprobată o Strategie Energetică Naţională care să definească obiectivele sectorului gazelor naturale

Instituţia menţionează că auditul a fost realizat la Ministerul Energiei şi la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), scrie Agerpres.

În cadrul misiunii de audit, care a vizat perioada 2017-2021, auditorii au constatat că Ministerul Energiei nu a monitorizat îndeplinirea obiectivelor stabilite prin vechiul document strategic (SEN 2007-2020), care şi-a încetat valabilitatea în urmă cu aproape trei ani.

De asemenea, în raportul de audit se menţionează faptul că obiectivele strategice în sectorul gazelor nu au fost revizuite şi actualizate potrivit contextului naţional şi internaţional.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, în perioada auditată nu a fost elaborată o politică energetică care să urmărească direcţiile prevăzute prin SEN, cu termene de implementare a proiectelor prioritare de investiţii. Totodată, nu au fost elaborate studii pe baza cărora urmau a fi stabilite priorităţile privind investiţiile din sectorul gazelor naturale şi nu au fost desfăşurate activităţi pentru atragerea de investiţii.

Producţia internă de gaze naturale a scăzut cu 16,81%, în intervalul 2017-2021, iar cantitatea importată a crescut de peste trei ori în perioada auditată. Din cauza volumului superior de gaze din import, la nivel naţional a fost înregistrat, în intervalul 2017-2021, un deficit al soldului balanţei comerciale de 2,056 miliarde de euro (import de 2,335 miliarde de euro – export de 279,5 milioane euro).

Referitor la investiţiile prevăzute în sectorul gazelor naturale, în valoare totală de 1,527 milioane euro, auditul a reţinut că obiectivele stabilite nu au fost integral realizate. Astfel, auditorii au remarcat: reducerea volumului lucrărilor de prospectare geologică (-51,6% la prospecţiuni 3D) şi foraje de explorare (-29,2%) la principalii producători; neatingerea obiectivelor privind performanţele depozitelor de înmagazinare (creşterea capacităţii de înmagazinare cu numai 8,6%, în condiţiile în care s-a prevăzut o creştere cu 54,31%); renunţarea la unele obiective prevăzute (Proiectul Nabucco, staţia de comprimare Cogealac).

Curtea de Conturi menţionează că ANRM nu a mai iniţiat din anul 2010 apeluri publice de ofertă pentru concesionarea operaţiunilor petroliere, deşi a fost remarcată existenţa unor zone geografice libere pentru concesionarea de operaţiuni (68 de perimetre). Din cele 20 de perimetre pentru care au fost încheiate Acorduri de concesiune petrolieră în intervalul 2011-2015, numai în cazul a şase perimetre se mai efectuau operaţiuni de explorare la data auditului, iar în restul de 14 perimetre acordurile au încetat sau erau în diverse faze de încetare, fapt ce relevă lipsa unor pârghii eficiente de analiză a capacităţii financiare a operatorilor la momentul acordării concesiunii.

Investiţiile în realizarea reţelelor de distribuţie gaze naturale nu au fost finalizate în toate cazurile la termenele convenite, fiind constatate situaţii în care proiectele nu au fost realizate integral nici după câţiva ani de la data stabilită pentru finalizarea investiţiilor (în municipiile Oradea, Drobeta Turnu Severin, Sighetu Marmaţiei, Salonta şi în comunele Sarasău, Scobiţi, Poiana Lacului şi Muntenii de Jos).

Investiţiile pentru dezvoltarea depozitelor de înmagazinare nu au fost realizate la nivelul programat, menţionează auditorii. În contextul în care valoarea cumulată a lucrărilor de investiţii programate a fi realizate a fost de 332,625 miliarde de lei, gradul mediu de realizare a acestora a fost de numai 57,54%. În aceste condiţii, se arată în raport, performanţele depozitelor nu au înregistrat îmbunătăţiri, întrucât capacitatea de înmagazinare a scăzut cu 3,15%, debitul de injecţie a rămas constant, iar debitul mediu de extracţie a scăzut cu 7,2%.

Printre aspectele pozitive remarcate cu prilejul auditului se numără deblocarea proiectelor de exploatare a gazelor naturale offshore din Marea Neagră şi îndeplinirea obiectivului care viza implicarea Romgaz SA în proiectul Neptun Deep, majorarea lungimii conductelor magistrale de transport cu 6,81% (906,5 km), depăşirea programelor de lucrări de forare asumate de Romgaz SA în cadrul programelor de explorare (141,86% grad de realizare).

Au fost formulate o serie de recomandări instituţiilor auditate, dintre care CC menţionează pentru Ministerul Energiei: urgentarea demersurilor pentru aprobarea Strategiei Energetice Naţionale şi stabilirea unor obiective bine definite, cu termene şi responsabilităţi clare; elaborarea politicii energetice în domeniul gazelor naturale; efectuarea de demersuri pentru atragerea de investiţii la operatorii economici din domeniul gazelor naturale aflaţi sub autoritatea Ministerului; încheierea de acte adiţionale la contractele de concesiune şi stabilirea investiţiilor minime de realizat de către operatorii de distribuţie; efectuarea de controale privind stadiul realizării lucrărilor asumate de concesionari prin contractele de concesiune.

Pentru ANRM fost formulate următoarele recomandări: iniţierea unui apel public de ofertă pentru concesionarea operaţiunilor petroliere; întreprinderea de demersuri care să conducă la îmbunătăţirea cadrului legal în ceea ce priveşte accesul la terenuri pentru efectuarea lucrărilor de explorare; aprobarea prin Programul minimal de investiţii la nivelul operatorilor de înmagazinare şi transport a unui volum de investiţii care să conducă la îmbunătăţirea stării tehnice/dezvoltarea capacităţii de înmagazinare; crearea cadrului legal pentru constituirea de către titularii de Acorduri petroliere a unor garanţii financiare pentru operaţiunile petroliere ce urmează a fi efectuate; implementarea unei instrucţiuni privind raportarea unitară a activităţilor desfăşurate de titularii de Acorduri petroliere în fiecare dintre etapele acestora; reanalizarea criteriilor stabilite la momentul acordării concesiunilor petroliere prin apel public de ofertă şi a celor stabilite la momentul acordării transferului drepturilor şi obligaţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...