Curtea de Justiție a UE obligă statul român să restituie cetăţenilor timbrul de mediu
Nici timbrul de mediu nu este compatibil cu legislatia europeana, arată o hotărâre a Curţii Europene de Justitie (CJUE) de joi, 9 iunie, potrivit Hotnews.ro. Curtea s-a pronunţat într-un dosar în care este implicat românul Vasile Budişan, iar întrebările pe care le-a transmis Curtea de Apel Cluj către CJUE reprezintă primii paşi spre declararea nelegalităţii timbrului de mediu, aşa cum este el acum.Poate urma abrogarea lui, modificarea sau înlocuirea.
Curtea a respins cererea statului român de limitare a efectelor în timp ale hotărârii, considerând să acesta nu a acționat cu bună credință, astfel încât va trebui să fie restituite și sume încasate în trecut.
Ca urmare a deciziei, statul român va fi obligat să restituie, așa cum s-a întâmplat și cu celelalte variante ale taxei auto, și actualul timbru de mediu care a intrat în vigoare prin OUG 9/2013, potrivit profit.ro. Impactul bugetar estimat de Guvern este de 6,5 miliarde lei.
Anterior, CJUE a declarat nelegale toate formele vechi de taxe auto: Legea nr. 343/2006 (taxă specială pentru autovehicule, aplicabilă începând de la 1 ianuarie 2007 și datorată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România), OUG. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, Legea nr. 9/2012 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu doar cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, ci și, în anumite condiții, cu ocazia primei transcrieri în România a dreptului de proprietate asupra unui vehicul rulat.
Prin decizia din 9 iunie devine nelegală și reglementarea prin OUG nr. 9/2013 a timbrului de mediu pentru autovehicule, în vigoare în prezent, din care se alimentează actualmente fondul de mediu.