Judecătoria Călăraşi a sesizat în decembrie 2010 Curtea de Justiţie a UE, într-un proces în care Volksbank a contestat amenda primită de la Protecţia Consumatorului ca urmare a nerespectării OUG 50/2010. Instanţa din România întreba atunci CJUE dacă OUG 50 este legală, având în vedere că a fost adoptată cu modificări faţă Directiva 48/2008 şi la acel moment se aplica şi contractelor în derulare. Pe 19 aprilie a avut loc şedinţa în care Volksbank şi-a susţinut cauza iar decizia a fost făcută publică astăzi.
Curtea de Justiţie a UE a decis că statul român a avut toate pârghiile legale când a extins efectele OUG 50 la toate creditele acordate persoanelor fizice, deşi legea europeană se referea doar la creditele de consum, „că statele membre pot aplica, în conformitate cu legislația Uniunii, dispozițiile directivei menționate în domenii care nu intră în sfera sa de aplicare. „
Apoi, Curtea a stabilit că statele membre pot extinde aplicarea legii şi la contractele în derulare – bancherii s-au plâns cel mai mult de faptul că legea se aplica şi creditelor în derulare, în cele din urmă au câştigat în mare măsură, după ce legea a fost schimbată în Parlament şi clienţii cu contracte în derulare s-au ales doar cu eliminarea comisionului de rambursare anticipată pentru creditele cu dobândă variabilă.
De asemenea, Curtea spune că statele membre pot decide şi ce fel de comisioane pot percepe băncile, chiar dacă acest lucru nu era stabilit în directiva europeană – OUG 50 a limitat numărul de comisioane la: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. De aici s-a iscat un conflict puternic între clienţi şi bănci, după ce creditorii au decis să rebotezeze comisioanele devenite ilegale.
Curtea a respins şi argumentul Volksbank potrivit căruia limitarea numărului de comisioane „diminuează posibilitățile de acces ale clienților stabiliți în România la creditele de consum propuse de societăți care sunt stabilite în alte state membre, și în consecință, încalcă normele tratatului în materia liberei prestări a serviciilor”.
În fine, Curtea a stabilit că statul român poate, chiar dacă nu este prevăzut în directiva europeană, să dea dreptul protecţiei consumatorilor de a aplica sancţiuni băncilor în cazul în care clienţii formulează plângeri care se dovedesc a fi întemeiate.
Menţiunea CJUE: „Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară„.