Curtea Supremă a SUA ar putea limita puterea preşedintelui de a numi oficiali

Curtea Supremă americană pare să încline către o limitare a puterii constituţionale a preşedintelui de a numi prin decret oficiali în domeniul justiţiei şi administraţiei federale, relatează AFP.
Economica.net - mar, 14 ian. 2014, 06:02
Curtea Supremă a SUA ar putea limita puterea preşedintelui de a numi oficiali

Cei nouă judecători de la cea mai înaltă instanţă din Statele Unite, ei-înşişi numiţi pe viaţă de către preşedinte, au studiat cazul a trei numiri prin decret, efectuate la 4 ianuarie 2012 de către preşedintele american Barack Obama, la Biroul Naţional al Muncii (NRLB), perioadă în care Senatul nu se afla în sesiune.

În acest caz, adversarii republicani ai lui de Obama contestă validitatea acestor numiri. Ei acuză Casa Albă că a forţat şi a încălcat Constituţia, argumentând că aceste numiri prin decret sunt posibile doar în timpul vacanţei parlamentare, dar nu era cazul la data respectivă.

Inclusiv judecătorii progresişti par să încline către argumentele societăţii Noel Canning care, nemulţumită de decizia NLRB, a contestat la tribunal legitimitatea acestor numiri.

„Este o problemă politică, ci nu una constituţională”, a declarat judecătorul progresist Stephen Breyer, apreciind că „prevederile (Constituţiei) joacă în favoarea” adversarilor Guvernului.

Principala neînţelegere se referă la interpretarea Constituţiei care stipulează că preşedintele este autorizat să „numească în posturi vacante, atunci când Senatul nu este în sesiune”.

Judecătorul Elena Kagan, o fostă avocată a Guvernului Obama, a apreciat că „este într-adevăr treaba Senatului să stabilească dacă se află în sesiune sau nu”.

Un avocat al Guvernului Obama, Donald Verrilli a argumentat că o interpretare în favoarea republicanilor „ar duce la repudierea legitimităţii a mii de numiri (făcute începând din perioada preşedinţiei lui) George Washington”.

„Ce ar trebui să facem atunci când practica contrazice categoric Constituţia?”, a replicat judecătorul ultraconservator Antonin Scalia.

La sfârşitul lui noiembrie, majoritatea democrată din Senat a privat opoziţia republicană de puterea aproape nelimitată de obstrucţie. Aliaţii democraţi ai preşedintelui Obama se plângeau de tendinţa cvasi-sistematică a republicanilor de a bloca numirile prezidenţiale, într-un context de coabitare legislativă.

Curtea Supremă îşi va anunţa decizia asupra acestui caz până la sfârşitul lui iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Softronic a livrat încă o locomotivă Transmontana operatorului maghiar CER Cargo
Softronic a livrat încă o locomotivă Transmontana operatorului maghiar CER Cargo
Softronic a livrat o nouă locomotivă Transmontana către operatorul maghiar CER Cargo, informează luni producătorul de material rulant din Craiova....
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna, despre riscul tăierii fondurilor europene: Sper că pe data de 4 iunie să avem o abordare corectă din partea Comisiei Europene şi să avem un răgaz de timp
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna, despre riscul tăierii fondurilor europene: Sper că pe data de 4 iunie să avem o abordare ...
Autorităţile române vor continua discuţiile cu Comisia Europeană referitor la măsurile ce vor fi luate pentru încadrarea ...
Rețeaua de clinici ORL Dr. Daniela Ionescu deschide în București o unitate multidisciplinară axată pe sănătatea respirației, în care investește peste 1,5 milioane de euro
Rețeaua de clinici ORL Dr. Daniela Ionescu deschide în București o unitate multidisciplinară axată pe sănătatea respirației, ...
Rețeaua de clinici fondată de Dr. Daniela Ionescu, medic primar ORL cu peste 25 de ani de experiență, anunță deschiderea ...
Dacia a deschis comenzile pentru o nouă variantă Bigster. Poate parcurge 1.450 km cu o singură alimentare completă
Dacia a deschis comenzile pentru o nouă variantă Bigster. Poate parcurge 1.450 km cu o singură alimentare completă
La șase luni de la deschiderea comenzilor pentru celelalte variante, Dacia Bigster poate fi comandată, de astăzi, și ...