Custodele Coroanei, Margareta, s-a întâlnit la Bucureşti cu directorul executiv al Deutsche Bank
Pe parcursul vizitei, Custodele Coroanei a vizitat Centrul de Tehnologie DB GT, turul fiind condus de şeful centrului, Marian Popa. Au fost prezentaţi specialiştii care dezvoltă diverse aplicaţii bancare şi ea a purtat discuţii cu angajaţii.
„Energia, talentul şi modul de a lucra în echipă şi inovaţia. Toată lumea este tânără, dar se întâlnesc foarte bine cu oamenii mai în vârstă şi lucrează în echipă. Team work. Echipa care ne trebuie aici în România”, a afirmat Custodele Coroanei la sfârşitul vizitei.
Custodele Coroanei a menţionat că directorul executiv al băncii, Ashok Aram, a venit special la Bucureşti pentru această întâlnire.
„Foarte interesant ce se întâmplă aici. Sunt foarte, foarte mândră că se întâmplă aici, în România”, a mai spus Custodele Coroanei.
Ashok Aram a invitat Familia Regală la Berlin, cu prilejul vizitei care urmează să fie efectuată în iunie.
„El a deschis un centru cultural acolo şi a vrut să vizităm la Berlin acest centru. Cred că au o expoziţie de la Tate Modern”, a declarat Margareta pentru AGERPRES.
Deutsche Bank a fost înfiinţată la 1870 iar pe piaţa din România este începând cu 1998.