Cutremur puternic lângă Grecia, resimţit la Bucureşti

Economica.net
24 05. 2014
cutremur_28884400

Un cutremur cu magnitudinea 7,2 a avut loc sâmbătă în largul coastelor Greciei, la 77 de km. sud-sud-vest de Alexandroupolis, la o adâncime de 91 de km, a anunţat Institutul american de Geologie – transmite Reuters, citată de Agerpres.

Nu există deocamdată relatări referitoare la victime sau pagube materiale.

Seismul a fost resimţit şi la Bucureşti.

Potrivit declaraţiişor directorului Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu, făcute pentru Mediafax, seismul pe care el l-a aproximat la 6,5 grade pe scara Richter a fost unul de suprafaţă, produs pe falia nord-anatoliană.

Ionescu a mai spus că seismul s-a probabil şi în Giurgiu, Olteniţa, Constanţa, Mangalia şi Craiova.

Directorul INFP a precizat că este pentru prima dată când un cutremur produs în Marea Egee este simţit în România.

De la începutul acestei luni, în România au avut loc zece cutremure, opt în Vrancea, unul în Banat, judeţul Timiş, şi unul în Transilvania, Hunedoara, cu magnitudinea între 2,5 şi 3,8 grade pe Richter. De asemenea, pe 8 mai a avut loc un seism de 3,6 grade în Serbia, care s-a resimţit şi în România.