Cutremur violent în Japonia
„Cinci persoane au fost prinse sub dărâmături, după ce patru case au fost distruse în localitatea Hakuba”, a transmis postul de televiziune NHK, citând serviciile de intervenţie din provincia Nagano.
Una dintre persoanele de sub dărâmături a fost scoasă, iar echipele de salvare încercau să le găsească şi pe celelalte patru, despre care nu aveau încă nicio informaţie, potrivit aceleiaşi surse. Este posibil ca şi alte persoane să fi fost de asemenea rănite în aceeaşi localitate.
„Am creat imediat o celulă de criză pentru a aduna informaţii. Premierul a cerut să se depună toate eforturile pentru ca priorităţile să fie acţiunile de salvare şi securitatea cetăţenilor”, a comentat purtătorul de cuvânt al guvernului, Yoshihide Suga.
Potrivit unor informaţii, există de asemenea răniţi şi în oraşul Omachi. Alte patru persoane ar fi fost rănite în oraşul Nagano.
Cutremurul s-a produs la ora locală 22.08 (13.08 GMT) la o adâncime de doar 10 kilometri, provocând pene de curent şi întreruperea unei părţi a traficului feroviar. Nu a fost emisă atenţionare de tsunami.
„Este unul din cele mai puternice cutremure din ultimii 100 de ani în această regiune luând în considerare magnitudinea, precedentul datând din 1987”, a explicat, într-o conferinţă de presă, un seismolog al agenţiei de meteorologie.
Cutremurul a avut mai multe replici, dintre care una de 4,3 grade.