Cutremurele din Turcia au provocat pagube de 34,2 miliarde de dolari, potrivit unei estimări făcute de Banca Mondială

Cele două mari cutremure care au lovit Turcia în data de 6 februarie au provocat pagube fizice directe în valoare de 34,2 miliarde de dolari, însă costurile totale cu reconstrucţia şi redresarea care vor fi suportate de Turcia este posibil să fie de două ori mai mari, a estimat luni Banca Mondială, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 27 feb. 2023, 17:31
Cutremurele din Turcia au provocat pagube de 34,2 miliarde de dolari, potrivit unei estimări făcute de Banca Mondială

Instituţia financiară internaţională estimează că cele două cutremure vor şterge cel puţin o jumătate de punct procentual din prognoza de creştere economică a Turciei pentru acest an, care miza pe un avans al Produsului Intern Brut cuprins între 3,5% şi 4%, a spus managerul de ţară al Băncii Mondiale pentru Turcia, Humberto Lopez, la o conferinţă de presă.

Situaţia din Siria, care a fost şi ea afectată de cele două cutremure, este „cu adevărat catastrofală”, a declarat la rândul său Anna Bjerde, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală. Instituţia financiară urmează să dea marţi publicităţii o estimare separată privind pagubele provocate în Siria.

Bjerde a precizat însă că estimarea rapidă iniţială privind pagubele de 34,2 miliarde de dolari provocate în Turcia este echivalentă cu aproximativ 4% din PIB-ul ţării în 2021, dar că aceasta nu include impacturile directe şi indirecte asupra creşterii economiei turce şi nici cel mai recent seism din urmă cu o săptămână.

„Experienţa noastră arată că nevoile de reconstrucţie pot fi de două până la trei ori mai mari decât estimările privind pagubele fizice directe”, a spus Anna Bjerde.

Conform celui mai recent bilanţ oficial, cele două cutremure cu magnitudinea de 7,8, respectiv 7,5 grade, din data de 6 februarie au ucis peste 44.300 de persoane în sudul şi sud-estul Turciei. Seismele au distrus sau au deteriorat grav peste 170.000 de clădiri din unsprezece provincii ale Turciei.

Banca Mondială menţionează că peste 7.500 de replici s-au produs în Turcia după seismul de la 6 februarie, ceea ce a creat cel mai mare dezastru de acest fel care a lovit Turcia în ultimii 80 de ani.

Un raport publicat luni de Banca Mondială estimează că 1,25 milioane de persoane au rămas fără adăpost din cauza pagubelor provocate locuinţelor lor sau a prăbuşirii lor complete în urma cutremurelor din 6 februarie.

Cele mai importante pagube au fost înregistrate în 11 provincii din sudul Turciei, care au şi unele din cele mai ridicate rate ale sărăciei din Turcia şi de asemenea adăpostesc peste 1,7 milioane de refugiaţi sirieni, adică aproape jumătate din numărul total al refugiaţilor sirieni din Turcia, se arată în raportul publicat luni.

Banca Mondială a furnizat Turciei asistenţă imediată în valoare de 780 milioane de dolari în cadrul celor două proiecte pe care le avea în derulare precum şi un miliard de dolari în cadrul unui nou proiect de redresare.

Te-ar mai putea interesa și
Plan de reducere a cheltuielilor în 2025 la CFR Călători de 130 de milioane de lei. Scad salariile directorului general și directorului fincanicr, se suspendă curse neprofitabile
Plan de reducere a cheltuielilor în 2025 la CFR Călători de 130 de milioane de lei. Scad salariile directorului general ...
SNTFC CFR Călători S.A. a anunțat astăzi că a întocmit planul de redresare, în conformitate cu Ordonanta 156/2024 aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor companiei, în vederea......
Piedone a fost demis de Bolojan. Povestea scandalului şefului ANPC şi cine va prelua conducerea până la o nouă numire
Piedone a fost demis de Bolojan. Povestea scandalului şefului ANPC şi cine va prelua conducerea până la o nouă numire
Cristian Popescu Piedone, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, plasat sub control judiciar de ...
Revoluţie în Polonia. Guvernul își face un superminister al Economiei şi pregăteşte un nou minister al Energiei
Revoluţie în Polonia. Guvernul își face un superminister al Economiei şi pregăteşte un nou minister al Energiei
Polonia va înfiinţa un superminister responsabil de Finanţe şi Economie, în cadrul unei remanieri guvernamentale mai ...
Japonia se gândeşte la primul nou reactor nuclear după Fukushima
Japonia se gândeşte la primul nou reactor nuclear după Fukushima
Compania japoneză de utilităţi Kansai Electric Power Co. a confirmat marţi că analizează un plan referitor la construirea ...