Cyber Monday: Cea mai aglomerată zi de cumpărături online în SUA
Cyber Monday este termenul folosit pentru lunea care urmează celor patru zile de Black Friday, startul sezonului de vânzări de iarnă în Statele Unite. În ultimii cinci ani, vânzările de Cyber Monday au crescut de peste două ori.
„Cyber Monday, potrivit evoluţiei din ultimii ani, va fi cea mai aglomerată zi a sezonului pentru vânzările online, estimate la aproape 1,5 miliarde de dolari sau chiar mai mult”, a declarat preşedintele ComScore, Gian Fulgoni.
Aşteptările pentru evoluţia Cyber Monday nu sunt la fel de optimiste comparativ cu Black Friday, notează MarketWatch. Astfel, vânzările online de Black Friday au urcat cu 26% şi au depăşit 1 miliard de dolari pentru prima dată.
De Ziua Recunoştinţei, vânzările pe internet au avansat cu 32%, la 633 milioane de dolari.
Datele indică o creştere a importanţei Black Friday pentru vânzările online, mai ales pentru cumpărătorii care vor să evite aglomeraţia din magazine, spune Fulgoni.
Excluzând site-urile de licitaţii online, precum eBay, retailerul online cu cele mai mari vânzări de Black Friday a fost Amazon, urmat de site-urile Wal-Mart, Best Buy, Target şi Apple.