Dacă emigraţia ar fi liberă, România ar suferi cel mai mare declin demografic din noile state UE

Economica.net
05 05. 2014
europe_flag_map_by_lg_studio_79708100

În ce priveşte Slovacia, dacă toţi slovacii care ar dori să plece în străinătate şi-ar părăsi ţara şi în acelaşi timp toţi străinii care ar vrea să se stabilească în ea şi-ar realiza obiectivul, populaţia slovacă ar scădea cu 14%, a arătat studiul realizat de Gallup între 2010 şi 2012 şi prezentat luni de Postova Banka.

Cel mai scăzut declin al populaţiei din statele membre ale UE de dată mai recentă ar avea loc în Republica Cehă, România fiind afectată de declinul cel mai semnificativ, de 27%, a indicat studiul citat.

În ce-i priveşte pe cei dornici să migreze, aceştia s-au arătat atraşi în cea mai mare parte de ţări cum sunt Cipru, Luxemburg, Suedia şi Marea Britanie. Astfel, de pildă, populaţia Ciprului s-ar dubla, nu neapărat ca urmare a faptului că foarte mulţi oameni îşi doresc să se mute în Cipru, cât având în vedere populaţia foarte mică a insulei, de numai 1,3 milioane.

În acelaşi timp, numărul celor care trăiesc Spania, Franţa, Austria şi Irlanda ar spori cu o treime, în timp ce populaţia Germaniei ar creşte cu 25%.