Dacă faci autostopul pe internet, plăteşti mai puţin decât cu orice alt mijloc de transport

Intrată de un an de zile pe piaţa din România, platforma online BlaBlaCar îţi permite să mergi mai ieftin, mai rapid şi cu ce tovarăşi de călătorie îţi alegi, pe rute mai lungi de 250 de kilometri, între oraşele din România sau între cele din România şi Europa. Este practic cea mai eficientă metodă de a face autostopul: împarţi costurile în mod egal cu şoferul, alegi destinaţia şi companionii.
Gabriela Ţinteanu - sâm, 19 nov. 2016, 06:28
Dacă faci autostopul pe internet, plăteşti mai puţin decât cu orice alt mijloc de transport

Cu un cost de două ori mai mic decât o călătorie cu trenul, Bucureşti – Constanţa este cel mai popular traseu din România efectuat prin BlaBlaCar, serviciu de carpooling (împărţirea costurilor de călătorie). Avantajului legat de preţ, oferit de BlaBlaCar, i se adaugă modul simplu şi rapid de selectare şi rezervare a cursei.

Pasagerii pot verifica online numărul maşinilor care pleacă spre Constanţa sau spre oricare alt oraş, în intervalul de timp de interes pentru ei, şi pot rezerva numărul de locuri dorit. Conceptul de comunitate în jurul căruia este construit serviciul de carpooling facilitează accesul la informaţii despre conducătorul auto şi maşina sa, structurate în jurul mai multor criterii, de la aptitudinile de condus ale acestuia şi până la nivelul său de experienţă în cadrul platformei. De asemenea, pasagerii pot indica dacă sunt „Bla”, „BlaBla” sau „BlaBlaBla”, în funcţie de cât de vorbăreţi sunt, de aici provenind denumirea BlaBlaCar. BlaBlaCar este o platformă online pe care poți să îți alegi oraşul de plecare, destinația şi intervalul de călătorie dorit şi bineînţeles conducătorul auto, chiar mai repede şi mai uşor decât pe aplicaţiile online pentru taxiuri deja de notorietate la noi.

Condiţiile de plată sunt simple: cei aproximativ 30 de lei, cât reprezintă costul călătoriei, pentru o persoană, pe traseul Bucureşti-Constanţa, faţă de 60 lei, cât este preţul unui bilet de tren, sunt achitaţi direct conducătorului auto, în numerar. „Întregul demers are, dincolo de beneficiul pecuniar, o pronunţată latură civică. Utilizatorii platformei, pasageri sau conducători, contribuie, automat, la două aspecte esenţiale pentru calitatea vieții: reducerea numărului de maşini aflate în circulaţie si, prin urmare, a cantității de noxe emanate în mediul înconjurător”, arată Dan Oros, reprezentant BlaBlaCar România.

Principalul motiv pentru care un milion de membri noi, din întreaga lume, se alătură, lunar, comunităţii construite de BlaBlaCar, este împărţirea costurilor de călătorie, care conduce la o reducere de până la jumătate a cheltuielilor de transport. Pentru a se asigura că toţi conducătorii auto respectă acest principiu, BlaBlaCar recomandă un preţ per pasager, având în vedere costurile aferente cursei. Astfel, este sugerat un preţ de 0.13 lei pe kilometru, iar suma maximă pe care conducatorul auto poate să o ceară este de 0,2 lei pe kilometru.

Intrată pe piaţa din România în anul 2015, compania este prezentă în 22 de ţări de pe trei continente şi reuneşte 35 de milioane de membri, cu profiluri complete ale pasagerilor, ceea ce presupune că ar fi o comunitate „sigură”. Popularitatea utilizării acestui serviciu în ţara noastră a contribuit la crearea unui proiect legislativ, care își propune să clarifice și să reglementeze activitatea de covoiajare în România. Sunt luate în considerare bune practici din alte ţări din Uniunea Europeană, unde aceasta este deja reglementată.

Chiar dacă are membri şi persoane care accesează zilnic platforma online, BlaBlaCar nu înregistrează încă venituri în România. În ţări precum Franța, Spania, Germania venitul este generat de un comision reţinut de la pasager în momentul plății cursei. Fenomenul, numit „positive disruption”, generat în domeniul transportului, a ajutat BlaBlaCar să devină unul dintre cele mai bine finanţate start-up-uri din Europa, potrivit Financial Times.

Înfiinţată în 2006, compania s-a dezvoltat rapid, pornind de la un concept francez, devenit o prezenţă globală. La ora actuală, este cea mai mare platformă de carpooling pentru călătorii de lungă distanţă din lume – o comunitate globală de încredere a conducătorilor auto şi pasagerilor din 22 țări.

Te-ar mai putea interesa și
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset Management, pentru suma de 2,1 milioane de euro, se arată într-o......
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...