Dacia a raportat depășirea pragului de 500.000 de mașini vândute în primele nouă luni din 2024

Raportul financiar al grupului Renault pentru primele nouă luni din 2024 relevă faptul că marca Dacia a vândut cu 1,5% mai multe mașini decât în aceeași perioadă a anului trecut contribuind astfel la creșterea cifrei de afaceri a companiei franceze.
Robert Stan - J, 24 oct. 2024, 08:38
Dacia a raportat depășirea pragului de 500.000 de mașini vândute în primele nouă luni din 2024

Conform datelor publicate de Renault, marca Dacia a vândut 500.957 de vehicule la nivel mondial în primele nouă luni ale anului 2024, în creștere cu 1,5% față de aceeași perioadă a anului 2023.

Din acest total, 432.332 de vehicule au fost vândute în Europa, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 2,2%. În acest context, Dacia câștigă două locuri în clasamentul mărcilor care comercializează autoturisme urcând astfel pe poziția a 9-a.

Totodată, Dacia își confirmă locul pe podiumul european în clasamentul vânzărilor de autoturisme către clienții particulari, principala bază de clienți a mărcii. Marca realizează un mix de 85% din vânzările sale către clienții persoane fizice. Dacia a înregistrat o creștere puternică în Italia (+15,0%) și Spania (+14,6%) și și-a menținut locul al treilea pe piața franceză, într-un context de reînnoire a gamei, odată cu lansarea noilor modele Duster și Spring. Dacia Sandero, ale cărei vânzări au crescut cu 16,3% în primele 9 luni din 2024, este cel mai bine vândut vehicul din Europa, indiferent de canalul de distribuție.

Oficialii Renault menționează însă și o scădere a vânzărilor mărcii românești în trimestrul al treilea din 2024. În perioada iunie – august 2024, vânzările Dacia au scăzut cu 3,8%, până la 142.431 de vehicule. Acest recul este pus de oficialii grupului francez pe seama tranziției între generații ale modelelor Spring și Duster. Totuși, „nivelul foarte bun al comenzilor pentru Noul Duster confirmă perspectivele pozitive pentru trimestrele următoare”.

Citește și:
– Vânzările Dacia Sandero în Europa au scăzut în septembrie, dar modelul se menține pe primul loc după primele nouă luni din 2024
– Expoziția auto de la Paris a debutat cu noutăți de la Dacia, BMW, Mini şi Renault

 

Te-ar mai putea interesa și
Regatul Unit va trimite 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026
Regatul Unit va trimite 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026
Regatul Unit s-a angajat miercuri să furnizeze 100.000 de drone Ucrainei până la sfârșitul anului financiar curent, în aprilie 2026 - o creștere de zece ori față de cifra actuală - după ce......
CFR SA: Traversarea neautorizată a căii ferate reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor fatale. Statistica 2022 – 2024
CFR SA: Traversarea neautorizată a căii ferate reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor fatale. Statistica ...
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA se alătură, în data de 4 iunie 2025, celei de-a patra ediții a campaniei internaționale ...
MedLife îşi consolidează prezenţa în Transilvania pe segmentul serviciilor decontate de CAS prin achiziţia Medstar
MedLife îşi consolidează prezenţa în Transilvania pe segmentul serviciilor decontate de CAS prin achiziţia Medstar
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, a preluat grupul de clinici Medstar din Cluj-Napoca, ...
ANM avertizează o parte a României că azi 16 județe vor fi afectate de averse torențiale
ANM avertizează o parte a României că azi 16 județe vor fi afectate de averse torențiale
 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică ...