Dacia a depășit pragul de 500.000 de mașini înmatriculate în 2023 în Europa

Marca Dacia a comercializat 512.055 de mașini în Europa în primele 11 luni din 2023, cu 19,8% mai multe decât în perioada similară din 2022.
Robert Stan - mie, 20 dec. 2023, 09:14
Dacia a depășit pragul de 500.000 de mașini înmatriculate în 2023 în Europa

Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) cu privire la înmatriculările de autoturisme din perioada ianuarie – noiembrie 2023 arată că piața s-a majorat față de primele 11 luni din 2022 cu 15,6% până la 11.799.842 de unități.

Acest total, aferent statelor Uniunii Europene, Marii Britanii și țărilor EFTA, a fost atins după ce, în noiembrie, au fost înmatriculate în aceeași arie geografică, 1.075.756 autoturisme, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 6%.

În ciuda încetinirii evidente a ritmului de creștere, piața europeană a avut un puternic suport de la state precum Belgia (+32%), Croația (+31%), Bulgaria (+30,1%), Cipru (+29%) sau Portugalia (+28,6%).

În același timp, cele mai mici creșteri din 2023 au avut loc în Suedia (+3,1%), Slovenia (+5,3%) și Islanda (+5,7%), iar Norvegia (-14,9%) și Ungaria au înregistrat chiar scăderi față de primele 11 luni din 2022.

România, cu 133.238 de mașini noi înmatriculate în perioada ianuarie – noiembrie 2023, a raportat o creștere cu 14% a înmatriculărilor la nivelul întregului interval. Ca și în restul Europei și în România se observă o încetinire puternică a creșterii, în noiembrie acest indicator fiind de doar 0,5%.

În privința mărcii Dacia, parte a grupului Renault, raportul ACEA arată o creștere cu 19,8% pentru primele 11 luni ale lui 2023, până la 512.055 unități. Înregistrat în statele UE, EFTA și Marea Britanie, acest rezultat plasează marca românească pe poziția a zecea în clasamentul general, după Renault, Peugeot sau Kia, dar înaintea Hyundai Ford și Opel.

 

Top 15 (n.n. – vezi tabel) al mărcilor cu cele mai mari înmatriculări din Europa (UE + EFTA + Marea Britanie) este dominat autoritar de Volkswagen (1.240.775 unități), în timp ce pe locurile doi și trei se clasează Toyota (756.797 unități) și Audi (676.979 unități).

Te-ar mai putea interesa și
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund....
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Construcția Autostrăzii Unirii (A8) merge mai departe, anunță sâmbătă ministrul interimar al Transporturilor Sorin ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
UMB a ajuns la un stadiu fizic de 20% pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, potrivit ministrului ...
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult timp pe Facebook și TikTok
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult ...
Românii cu venituri mici, sub 3.000 de lei pe lună, folosesc preponderent rețele sociale pentru a se informa și a fi ...