Dacia a prezentat vehiculul cu care va debuta la Raliul Dakar: Sandrider
Dacia Sandrider, un vehicul creat special pentru rally-raid, bazat pe competențele Renault Group și pe experiența recunoscută a companiei britanice Prodrive, specializată în sportul auto, este inspirat din conceptul Manifesto, conceptul-laborator de idei al mărcii prezentat în 2022.
Fidel abordării Dacia, Sandrider exploatează într-o manieră inteligentă toate posibilitățile oferite de reglementările categoriei Ultimate T1+, mizând pe agilitate și greutate redusă și răspunzând totodată nevoilor esențiale ale piloților și copiloților. Echipajele au fost, dealtfel, implicate în mod activ în faza de concepție a vehiculului. Piloții au împărtășit experiența lor echipelor de design în cadrul unor ședințe de lucru derulate în realitate virtuală.
Conceput de către designerii Dacia, stilul exterior al Sandrider urmărește ceea ce este esențial, evitând orice element inutil. Au fost păstrate doar panourile de caroserie absolut necesare, fără orice element decorativ.
Tot în aceeași abordare, concentrată asupra nevoilor esențiale ale pilotului și copilotului, o atenție specială a fost acordată asigurării unei vizibilități optime. Astfel, capota față este scurtă și puternic înclinată iar partea superioară a planșei de bord este vopsită cu un material anti-reflectorizant.
În interior, designerii și inginerii Dacia s-au concentrat asupra nevoilor echipajului pilot-copilot. Sandrider se distinge printr-un tablou de bord modulabil care permite fiecărui echipaj să își adapteze ergonomia și dispunerea anumitor elemente în funcție de preferințe.
Raliul Dakar este, fără îndoială, una din cele mai dificile competiții sportive din lume. Astfel, abordarea „Robustă și Outdoor”, specifică mărcii Dacia, se regăsește din plin în cazul Sandrider.
Vehiculul beneficiază de o structură complet ranforsată, cu un planșeu și cu bare de protecție consolidate, o caroserie din fibră de carbon precum și suspensii cu braț dublu și transmisie 4×4 adaptate constrângerilor extreme ale competițiilor de rally-raid.
Un sistem electric inovator de înaltă tensiune permite menținerea tuturor accesoriilor de la bord la o putere optimă, chiar în condițiile cele mai dificile. Astfel, răcirea perfectă a motorului va fi asigurată chiar și când acesta funcționează la regim maxim dar viteza mașinii este mică, așa cum se întâmplă, spre exemplu, la trecerea peste o dună de nisip.
Dincolo de aceste elemente fundamentale de concepție, abordarea „robust și outdoor” vizează și unele elemente care pot părea simple detalii, dar care ușurează mult viața echipajelor. Astfel, scaunele Sabelt sunt îmbrăcate într-un material special, anti-bacterian și care reglează umiditatea. Roțile de rezervă sunt fixate în locașuri laterale, în spatele ușilor de acces, și pot fi astfel extrase și manipulate mai ușor. În aceeași logică, echipajul beneficiază de un acces ușor și rapid la uneltele necesare în caz de nevoie, acestea nefiind închise într-o cutie voluminoasă.
Alt exemplu este cel al prezoanelor de fixare care sunt magnetice. Astfel ele pot fi puise pe o placă metalică, evitându-se pierderea lor în nisip în cazul în care o anvelopă trebuie înlocuită. Această soluție a fost inspirată direct din experiența piloților echipei iar aplicarea ei este un nou exemplu de ingeniozitate specifică mărcii Dacia.
Sandrider este echipat cu anvelope BF Goodrich de nouă generație, care oferă o aderență optimă pe toate tipurile de teren, cu rezistență maximă la loviri și perforații.
Dacia este hotărâtă să se situeze printre liderii decarbonizării la prețuri accesibile și se asociază pe deplin angajamentului asumat de organizatorii raliului Dakar de a face sportul cu motor mai sustenabil.
Echipele de ingineri au acordat o atenție specială diminuării greutății vehiculului, cu scopul de a reduce consumul de carburant. Astfel, SANDRIDER cântărește cu circa 15 kg mai puțin față de prototipuri comparabile. Acest lucru a fost posibil prin utilizarea unui șasiu tubular mai ușor, prin folosirea fibrei de carbon pentru panourile de caroserie, prin eliminarea oricărui element inutil și prin folosirea unui motor mai compact și mai ușor. Pentru a optimiza tracțiunea și performanța dinamică, a fost mărită distribuția greutății pe puntea față.
Totodată, s-a pus un accent deosebit pe aerodinamică pentru a reduce consumul de combustibil, îmbunătățind în același timp performanța. Inginerii au reușit să reducă rezistența la înaintare cu 10% și portanța cu 40% în raport cu prototipurile comparabile. O atenție specială a fost acordată profilului prizelor de aer care asigură răcirea motorului.
Gestionarea regimului termic este esențială în condițiile extreme ale raliului Dakar. Pentru a menține temperatura scăzută în cabină, Sandrider utilizează pigmenți anti-infraroșu integrați direct în carbonul care alcătuiește panourile caroseriei vehiculului. A fost depus un brevet pentru acest proces.
Sandrider este echipat cu un motor care funcționează cu combustibil sintetic furnizat de Aramco. Este o soluție simplă și accesibilă pentru reducerea impactului asupra mediului. Combustibilii sintetici Aramco sunt produși prin combinarea hidrogenului regenerabil cu CO2 captat, rezultând un produs cu emisii scăzute de carbon, compatibil cu motoarele actuale. Pentru marca Dacia, Raliul Dakar este terenul de testare ideal al acestei tehnologii.
Sandrider va fi supus în perioada următoare unei lungi serii de teste în diferite țări. Prima angajare într-o competiție va avea loc în Raliul Marocului 2024, una din probele Campionatului mondial de Rally-Raid (W2RC) care va avea loc între 5 și 11 octombrie.
THE DACIA SANDRIDERS, echipa oficială a mărcii Dacia în W2RC, va participa la primul raliu Dakar și la toate etapele Campionatului mondial de Rally-Raid în 2025.
THE DACIA SANDRIDERS va fi alcătuită din trei echipaje ai căror membri se remarcă prin experiență, talent și entuziasm…
Sébastien Loeb (50 de ani) a câștigat Campionatul mondial de Raliuri de 9 ori consecutiv între 2004 și 2012. El este pilotul cel mai titrat din sportul auto și este considerat drept cel mai mare pilot de raliu din toate timpurile. Sébastien Loeb participă la raliul Dakar din 2016. El îl va avea drept copilot pe Fabian Lurquin.
Cristina Gutiérrez Herrero este prima femeie pilot de raliu din Spania care a terminat raliul Dakar la categoria auto, în 2017. În vârstă de 32 de ani, ea are deja la activ 8 participări la raliul Dakar, între 2017 și 2024. Cristina a câștigat Cupa Mondială de Raliuri Cross-Country, categoria T3, în 2021. În ianuarie 2024, a devenit a doua femeie care a câștigat la o categorie (Challenger) a Dakar, după Jutta Kleinschmidt care a ajuns pe primul loc la general. Cristina îl va avea drept copilot pe Pablo Moreno Huete.
Nasser al-Attiyah este cvintuplu câștigător al Cupei mondiale de Raliu off-road și dublu câștigător al Campionatului mondial de Rally-Raid. Veritabilă legendă a raliului Dakar, Nasser a câștigat de cinci ori această probă mitică.
Citește și:
– Mașinile Dacia cu noua imagine de brand, prezentate la Paris. Conceptul Manifesto, vedeta Dacia la Paris Motor Show
– Dacia își mărește echipa de piloți pentru Raliul Dakar și Campionatul Mondial de Rally-Raid FIA