Dacia a vândut 3,5 milioane de maşini în cei 10 ani, de când a fost preluată de Renault
‘Înmânăm astăzi cheile pentru Dacia cu numărul 3.500.000 şi sunt foarte fericit că acest lucru are loc în Marea Britanie, unde marca a fost lansată în 2013’, a explicat Denis Le Vot, director comercial pentru Europa G9 în cadrul grupului Renault.
În primul semestru al acestui an, vânzările Dacia au crescut cu 10,1%, până la 290.024 vehicule. Aceasta în condiţiile în care în 19 dintre cele 44 de ţări unde se comercializează marca Dacia au fost înregistrate recorduri de vânzări în primul semestru.
Dincolo de succesul comercial, Dacia a reuşit să formeze o comunitate numeroasă de clienţi care continuă să crească. De exemplu, în Franţa, 11.000 de persoane au participat la ultima mare aniversare Dacia, 6.000 s-au adunat în Cehia, 3.000 de persoane au fost prezenţi la un uriaş picnic Dacia organizat în Danemarca şi 3.400 în Germania. De asemenea, Dacia are aproape 2,8 milioane de fani pe Facebook în doar 5 ani.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Compania Automobile Dacia a fost în 2014 şi cel mai mare jucător economic al României, locul 16 în clasamentul primelor 500 de companii din Europa Centrală şi de Est – Coface CEE Top 500, cu o cifră de afaceri de 4,2 miliarde de euro (în creştere cu 2,3%). De la uzina Dacia pleacă automobile către 68 de ţări şi colecţii CKD către aproape zece uzine de producţie.