Dacia Duster, la prima schimbare importantă, peste şase zile, la Salonul Auto de la Frankfurt
Duster 2014 va avea grila radiatorului modificată (noua grilă frontală va fi una de tip fagure), faruri şi lămpi stop noi, cu un design preluat de la Renault D Cross Concept.
„Elementele de identitate ale modelului, precum calandrul, au fost modernizate. Am reafirmat detaliile de veritabil 4×4 ale vehiculului, fără a renunţa la elementele de utilitate deja cunoscute”, a declarat într-un comunicat David Durand, director de design al gamei Dacia.
Noul model este echipat cu bare de pavilion longitudinale, care poartă inscripţia Duster, iar clienţii au la dispoziţie noi jante de aluminiu de 16 inci cu aspect „dark metal” şi pneuri „mud and snow”, potrivit comunicatului.
În partea din spate, blocurile optice continuă linia stilistică a părţii frontale, cu elemente cromate. Ornamentul de eşapament este cromat, iar modelul prezintă noua inscripţie „4WD”.
Citeşte şi Un istoric al fenomenului Duster: De la primul SUV Dacia, la inspiraţie pentru japonezi
Duster a devenit cel mai bine vândut model al grupului Renault în acest an. În 2013 au fost vândute peste 155.729 de maşini în primele cinci luni ale anului, în creştere cu 59%, devansând modelul Clio IV (139.397), Megane (133.116) şi Sandero (124.918).
Doar uzina de la Mioveni a produs peste 400.000 de modele Duster din 2010 şi până în prezent. La un preţ mediu de 15.000 de euro, asta înseamnă peste 6 miliarde de euro. Grupul Renault comercializează modelul Duster sub brandul Renault şi în America de Sud (Brazili), Rusia şi Asia (India).
În Rusia, mai mult de jumătate din productia uzinei Renault de lângă Moscova este dedicată lui Duster. Duster a primit deja un facelift în Rusia şi este disponibil şi cu o cutie automată şi un motor de 2 litri. La fel şi în America de Sud.
Duster a cucerit şi Marea Britanie. SUV-ul spartan se vinde bine şi în Regatul Unit, iar doritorii sunt dispuşi să aştepte chiar şi şase luni pentru a intra în posesia unui model Duster.
Marca Dacia a înregistrat în prima jumătate a anului vânzări de 211.438 unităţi, în urcare cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, generând 16,2% din vânzările grupului.
Volumul vânzărilor grupului Renault la nivel mondial a scăzut cu 1,9% în prima jumătate a anului, de la 1,33 milioane la 1,3 milioane autovehicule.
Duster a înregistrat cea mai bună creştere la nivelul grupului, ajungând la 188.800 unităţi, în urcare cu 50%.
Renault D Cross Concept
Sursa foto: WorldCarFans.com, Automedia. Credit foto: S. Baldauf/SB-Medien