Dacia Duster „Papuc”, în viziunea celor de la Caradisiac

Economica.net
07 11. 2012
duster_pick_up_caradisiac_1_09420700

Francezii de la Caradisiac au făcut un exerciţiu de imaginaţie prezintă o imagine generată pe calculator cu un model Duster Pick-Up cu 4 uşi.

„Dacia şi Renault se pregătesc pentru un nou pick-up. Trebuie să venim, în viitorul apropiat, cu un produs similar. Nu vă pot spune însă din ce model va fi derivat noul pick-up şi la ce uzină va fi construit. Nu putem rămâne cu toate utilajele de la Mioveni în aer. Ne gândim la o soluţie. Deocamdată trebuie să aşteptăm noul Logan şi noul Sandero care vor fi prezentate la Salonul Auto de la Paris. Imaginile cu aceste modele au apărut deja în presă. În viitorul apropiat vom anunţa şi detalii despre noul pick-up”, a declarat pentru ECONOMICA.NET vicepreşedintele Automobile Dacia Constantin Stroe.

Dacia Logan Pick-up, Logan MCV şi Logan VAN vor fi scoase din fabricaţie până la sfârşitul acestui an. Modelele fabricate la uzina Dacia de la Mioveni vor fi înlocuite de Dacia Dokker şi Dacia Dokker Van care se contruiesc la uzina Renault din Maroc. Logan Pick-Up ar putea fi inlocuit de un pick-up derivat din Dokker, a declarat în luna iulie Frederic Broqua, director de program utilitare mici in cadrul Renault, conform 0-100.ro.

Cum văd francezii de la Caradisiac Dacia Duster Pick-Up

2 variante de caroserie: 5 uşi şi 2 uşi

Lungime: 4,55 m, carlinga alungită

Lansare: 2014

Motorizări:

1.6 16V Bioethanol de 105 cai putere

Benzină 1.6 16V, 105 cai putere

Diesel 1.5 dCi de 90 cai putere şi 1.5 dCi de 110 cai putere

Tracţiune integrală

Sistem multimedia Media Nav

Preţ estimativ: de la 11.000 euro

Citeşte şi

Experimentele nereuşite de la Dacia: Maşini „made in Romania” de care nu ai auzit GALERIE FOTO

Ce maşini va scoate Dacia în următorii ani GALERIE FOTO

Surpriză de la Dacia: A lansat un nou model la Istanbul

Dacia „papuc” a fost unul dintre cele mai bine vândute modele ale constructorului român. Vincent Carré, director de gama Entry in cadrul grupului Renault, a declarat la Salonul Auto de la Geneva din 2011 că grupul este in „discutii de fezabilitate” pentru posibila intrare in productie a unui model Pick Up.  Presa de specialitate a speculat de mai multe ori pe seama unui pick-up Dacia derivat din SUV-ul românesc Dacia Duster. Nemţii de la AutoBild şi Focus.de au scris despre planurile Dacia de a construi un astfel de pick-up.

O variantă Duster Pick-up ar fi probabil cea mai scumpă, dar şi cea mai mare costisitoare pntru Dacia. Un nou Logan Pick-up ar fi o urmare firească la vechiul pick-up şi ar însemna că acesta va fi construit la Mioveni. În schimb, un Dokker Pick-up ar fi cea mai bună alegere pentru o utilitară de acest gen, iar asta ar însemna că viitorul pick-up va fi construit la uzina de la Tanger, Maroc. Rămâne de văzut care va fi alegerea francezilor pentru noul pick-up Dacia.

Mai jos vă prezentăm câteva imagini generate pe calculator cu posibile variante ale modelelor Dacia Pick-Up

Imagine generată pe calculator. Sursă: AutoBilld, credit foto Larson

 

 

Imagine generată pe calculator. Sursă: www.theophiluschin.com