Lovitură de la Dacia: Noul SUV Duster, mai ieftin chiar şi decât micul Renault Clio

Economica.net
05 10. 2013
duster_1_12703200

Dacia Duster, cel mai vândut model din gama producătorului român, va putea fi comandată în Franţa începând din 8 octombrie, scrie presa economică locală. Noul Duster restilizat va avea un preţ de plecare de 11.900 de euro, chiar în varianta 4×4, adică acelaşi preţ ca şi Dusterul din vechea generaţie.

La un preţ de 15.200 de euro, maşina este destul de bine echipată (versiune Laureate, climatizare, computer de bord, oglinzi electrice încălzite) şi vine cu noul motor pe benzină de 125 de cai putere. Jurnaliştii francezi remarcă faptul că, la acest preţ, Dacia Duster este mai ieftină decât micuţul Renault Clio în aceeaşi variantă de echipare şi are, în plus, şi o motorizare mai puternică.

Cel mai scump Duster se va vinde în Franţa la un preţ de 19.300 de euro, în varianta de echipare Prestige, şi vine cu sistem multimedia, navigaţie, regulator şi limitator de viteză, asistenţă la parcarea cu spatele. Francezii spun că, la acest preţ, Dusterul nu are concurent. Dacă francezii ar dori un 4×4 de dimensiuni şi echipare comparabile, ar trebui să plătească cel puţin 6.000 de euro în plus pentru un Nissan Qashqai, prima maşină care s-ar apropia, ca preţ, de Dacia Duster.

Dacia Duster este cel mai de succes model al mărcii româneşti şi cel mai bine vândut model al întregului grup Renault. De la lansarea sa, în 2010, s-au vândut doar pe piaţa franceză 125.000 de maşini. În acest an, s-au vândut, în toată lumea, 218.000 de maşini.