Dacia Duster se transformă în Nissan Terrano, în India
Nissan va comercializa Dusterul restilizat sub numele Terrano, SUV comercializat de japonezi în perioada 1986-2005). Maşina va fi mai scumpă decât modelul comercializat sub brandul Renault. Grupul francez spune că modelele Nissan care derivă din cele Renault vor fi mai scumpe şi invers, conform AutocarIndia. Publicaţia spune că diferenţa va fi cuprinsă în intervalul 50.000-75.000 de rupii, adică 600-900 de euro.
Terrano derivat din Dacia-Renault Duster o grilă a radiatorului modificatp şi va avea faruri noi. Partea din spate va suferi modificări „discrete” la lămpile stop, iar interiorul ar putea rămâne neschimbat.
Nissan Terrano a fost vândut între 1986 şi 2005. Iniţial, modelul se situa în segmentul compact, dar începând cu 2005 dimensiunile au crescut şi modelul s-a transformat în Pathfinder-ul actual.
Varianta europeană a modelului Terrano a fost înlocuită cu modelele X-Trail şi Qashqay. Pathfinder a devenit o variantă superioară.
Duster a devenit nava amiral pentru Dacia. SUV-ul românesc a fost cel mai bine vândut model la nivel global pentru constructorul român. În prezent, Duster reprezintă în jur de 45% din producţia totală zilnică realizată la Uzinele Dacia.