Dacia în 2011: Afacerile s-au dublat faţă de anul 2007. Profitul a scăzut cu 8% faţă de 2010

Economica.net
26 04. 2012
dacia_duster_prestige_54163800

Profitul net Dacia a înregistrat un regres de 8% anul trecut, de la 300 milioane lei la 275,1 milioane lei, potrivit situaţiilor financiare ale constructorului auto. Câştigul companiei se ridica la 442,3 milioane lei în 2007, dar a coborât în următorii doi ani la 222 milioane lei, respectiv 230,2 milioane lei.

În 2011, veniturile companiei s-au majorat cu peste 15%, de la 11,6 miliarde lei la 13,43 miliarde lei, iar cheltuielile au crescut într-un ritm similar, de la 11,27 miliarde lei la 13,06 miliarde lei.

Vânzările Dacia au fost susţinute anul trecut atât de exporturi, care au crescut cu 13,6%, la 9,27 miliarde lei, cât şi de livrările interne, care au urcat cu peste 20%, la 3,9 miliarde lei.

Compania a vândut anul trecut 327.878 de vehicule, peste jumătate din livrări fiind acoperită de modelul Duster, lansat în 2010, se arată în raportul financiar. În România, constructorul a comercializat în 2011 un număr de 30.734 de unităţi, aproape 50% din vânzări fiind realizate prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto naţional.

Pe plan internaţional, livrările au atins în 2011 nivelul de 297.144 de unităţi, principalele pieţe de export fiind Franţa şi Germania, se arată în document.

Conform raportului de gestiune al Consiliului de Administraţie pentru 2010, Dacia a vândut în acel an un număr de 342.290 de vehicule.

Numărul mediu de angajaţi ai companiei a scăzut în 2011 de la 13.823 la 13.652 de angajaţi. Cheltuielile cu taxele şi salariile au avansat în 2011 de la 743,6 milioane lei la 856,5 milioane lei, acestea incluzând şi costurile indeminizaţiilor compensatorii pentru salariaţii care şi-au încheiat activitatea în cursul anului.

Portofoliul companiei include autovehicule în variantele Logan, Logan MCV, Logan VAN, Logan Pick-up, Dacia Sandero şi Dacia Duster, precum şi piese de schimb sau de prim montaj. Dacia a lansat în martie monovolumul Lodgy, primul model produs în afara României.

Renault pregateşte noile generaţii Sandero şi Logan, care ar putea fi lansate în acest an. Modelul Logan a fost lansat pe piaţă în anul 2004, iar Sandero se vinde în România din vara lui 2008.

Dacia este a doua marcă a Renault, iar România reprezintă a şasea piaţă a grupului francez.