Dacia în Franţa: Ritmul de creştere al înmatriculărilor a scăzut puternic în iulie, de la 11% la doar 0,4%
Un număr de 8.269 de autoturisme Dacia noi au fost înmatriculate în Franţa luna trecută, comparativ cu 8.234 unităţi în luna iulie a anului trecut, în timp ce înmatriculările grupului Renault au înregistrat o creştere procentuală de peste 13% în ritm anual, graţie unui avans de 18,2% până la 24.104 unităţi a înmatriculărilor de autoturisme noi marca Renault. La nivel general, un număr de 147.523 de autoturisme noi au fost înmatriculate luna trecută în Franţa, în creştere cu 10,9% în ritm anual.
În rândul marilor producători generalişti, constructorii francezi au profitat de dinamismul pieţei, înmatriculările PSA înregistrând un avans de 12,71% iar cele ale grupului Renault înregistrând o creştere superioară de 13,08%. În ceea ce priveşte producătorii străini, grupul japonez Toyota a înregistrat cea mai puternică creştere (22,57%), urmat General Motors (19,09%), Fiat Chrysler Automobiles (14,23%), Hyundai (13,13%) şi Nissan (10,20%). Printre cei care au afişat un recul al vânzărilor se numără grupul german BMW (minus 8,10%) şi cel american Ford (minus 0,75%).
În primele şapte luni ale acestui an, înmatriculările de autoturisme Dacia în Franţa au crescut cu 3,5%, până la 72.596 unităţi, aceasta în timp ce piaţa auto franceză a înregistrat în perioada ianuarie-iulie 2017 o creştere de 3,8%, până la 1,282 milioane unităţi.
Având în vedere tendinţele înregistrate în prima jumătate a anului, CCFA şi-a revizuit în sus estimările privind evoluţia pieţei auto franceze, şi în prezent mizează pe o creştere anuală cuprinsă între 3 şi 4%, faţă de o creştere de 2% cât preconiza iniţial. În ultimii ani înmatriculările de autoturisme noi în Franţa au crescut cu 5,1% în 2016 şi cu 6,8% în 2015.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.