Dacia în Franţa: Vânzările au crescut cu 9,6% în luna octombrie

Economica.net
04 11. 2013
duster_4_58918900

Vânzările auto în Franţa au înregistrat în octombrie a doua lună consecutivă de creştere, principalii producători auto ai ţării, PSA Peugeot Citroen şi Renault, recâştigând o parte din cota de piaţă pierdută în favoarea Volkswagen. Înmatriculările de autoturisme pe piaţa franceză au înregistrat o creştere de 2,6% luna trecută, la 166.515 vehicule, după un avans de 3,6% în septembrie, a anunţat CCFA.

Vânzările Peugeot au urcat cu 4,1%, datorită lansării unor noi modele, cum ar fi 308 compact şi mini-SUV-urile 2008, în timp ce vânzările Renault au crescut cu 5,8%, sprijinite de cererea în creştere pentru modelul Captur.

Luna trecută, vânzările Volkswagen au scăzut cu 3,6%, ale Nissan cu 7,2%, iar Ford a înregistrat un declin de 8,3%, în timp ce vânzările grupului american General Motors şi celui german BMW au urcat cu 9,4% şi, respectiv 7,2%.

Comitetul constructorilor francezi de automobile a apreciat luni că piaţa auto din Franţa va înregistra anul acesta un declin de 6%, după ce anterior CCFA estimase o scădere de 8% a vânzărilor auto în Franţa.

Un număr de 72.550 de autoturisme Dacia au fost vândute pe piaţa franceză în perioada ianuarie-octombrie 2013, în creştere cu 7,6% faţă de cele 67.453 de unităţi din perioada similară a anului trecut. O creştere procentuală mai mare au înregistrat doar vânzările de autoturisme Lexus produse de Toyota (13,7%) şi Fiat (10,8%). Cu toate acestea în termeni de unităţi vândute, în primele zece luni Lexus a vândut doar 2.297 de autoturisme în Franţa iar Fiat 39.973 de unităţi.

Înmatriculările de autoturisme pe piaţa franceză au înregistrat o scădere de 7,4% în perioada ianuarie-octombrie 2013, la 1.476.328 vehicule, a anunţat CCFA.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.