Dacia lansează Duster Extreme pe piața din România
Beneficiind de un look exclusiv, noua serie limitată oferă în dotarea standard toate echipamentele disponibile pe versiunea superioară de echipare „Prestige”, la care se adaugă dotări precum funcția mâini libere, camera multiview sau avertizorul pentru unghi mort.
În interior, seria limitată Duster Extreme dispune de scaune faţă încălzite cu tapițerie specifică şi cu elemente de design de culoare orange. Atât volanul cât şi maneta schimbătorului de viteze sunt îmbrăcate în piele.
În exterior se remarcă inserțiile de culoare orange prezente în partea superioară a calandrului, pe carcasa oglinzilor retrovizoare şi la nivelul barelor de pavilion şi noile jante de aliaj 17” Full Black.
Totodată, seria limitată Duster Extreme va inaugura o nouă culoare de caroserie în gama Dacia, intitulată Grey Urban.
Disponibilă în două versiuni de motorizare – Blue dCi 115 şi TCe 150 – Seria Limitată Duster Extreme va putea fi comandată începând cu 10 ianuarie 2022 în întreaga rețea de agenți autorizați Dacia din România.
Prețurile cu TVA ale ediției speciale Dacia Duster Extreme sunt cuprinse între 21.900 de euro și 22.550 euro.