Dacia „Papuc” revine. Într-o nouă formă

Economica.net
22 09. 2012
logan_pic_up_13267500

„Dacia şi Renault se pregătesc pentru un nou pick-up. Trebuie să venim, în viitorul apropiat, cu un produs similar. Nu vă pot spune însă din ce model va fi derivat noul pick-up şi la ce uzină va fi construit. Nu putem rămâne cu toate utilajele de la Mioveni în aer. Ne gândim la o soluţie. Deocamdată trebuie să aşteptăm noul Logan şi noul Sandero care vor fi prezentate la Salonul Auto de la Paris. Imaginile cu aceste modele au apărut deja în presă. În viitorul apropiat vom anunţa şi detalii despre noul pick-up”, a declarat pentru ECONOMICA.NET vicepreşedintele Automobile Dacia Constantin Stroe.

Dacia Logan Pick-up, Logan MCV şi Logan VAN vor fi scoase din fabricaţie până la sfârşitul acestui an. Modelele fabricate la uzina Dacia de la Mioveni vor fi înlocuite de Dacia Dokker şi Dacia Dokker Van care se contruiesc la uzina Renault din Maroc. Logan Pick-Up va fi inlocuit de un pick-up derivat din Dokker, a declarat în luna iulie Frederic Broqua, director de program utilitare mici in cadrul Renault, conform 0-100.ro.

Dacia „papuc” a fost unul dintre cele mai bine vândute modele ale constructorului român. Vincent Carré, director de gama Entry in cadrul grupului Renault, a declarat la Salonul Auto de la Geneva din 2011 că grupul este in „discutii de fezabilitate” pentru posibila intrare in productie a unui model Pick Up.  Presa de specialitate a speculat de mai multe ori pe seama unui pick-up Dacia derivat din SUV-ul românesc Dacia Duster. Nemţii de la AutoBild şi Focus.de au scris despre planurile Dacia de a construi un astfel de pick-up.

O variantă Duster Pick-up ar fi probabil cea mai scumpă, dar şi cea mai mare costisitoare pntru Dacia. Un nou Logan Pick-up ar fi o urmare firească la vechiul pick-up şi ar însemna că acesta va fi construit la Mioveni. În schimb, un Dokker Pick-up ar fi cea mai bună alegere pentru o utilitară de acest gen, iar asta ar însemna că viitorul pick-up va fi construit la uzina de la Tanger, Maroc. Rămâne de văzut care va fi alegerea francezilor pentru noul pick-up Dacia.

Mai jos vă prezentăm câteva imagini generate pe calculator cu posibile variante ale modelelor Dacia Pick-Up

Imagine generată pe calculator. Sursă: AutoBilld, credit foto Larson

 

 

Imagine generată pe calculator. Sursă: www.theophiluschin.com