Dacia pregătește lansarea Duster facelift. Apariția pe piață este programată pentru toamna acestui an
În timp ce spaniolii notează doar că filmările pentru promovarea Duster facelift sunt în plină desfășurare în Tenerife, cei francezi susțin că prezentarea modelului ar trebui să aibă loc în luna iunie. Cum producătorul român deținut de grupul Renault este afectat – la fel ca întreaga industrie auto mondială – de criza semiconductorilor este însă posibil ca prezentarea să aibă loc ceva mai târziu. Pare însă cert că micul SUV va ajunge în showroom-uri în luna septembrie, tot atunci debutând și livrările.
Conform LifeNews.ro, care citează jurnaliști francezi, modificările pe care le va suferi Dacia Duster cu ocazia acestei modernizări nu sunt majore. Fiind vorba doar despre un facelift și nu despre o nouă generație, designerii au ales doar să îi adauge câteva tușe în partea frontală și să înglobeze cât mai armonios blocuri optice asemănătoare cu cele deja existente pe modelele Logan și Sandero.
Pe lângă noua semnătură luminoasă Dacia, cunoscutul Y orizontal, mașina va avea un sistem de infotainment actualizat. De asemenea, o informație deja cunoscută este cea a revenirii cutiei automate cu dublu ambreiaj în dotarea modelului Duster. Noua transmisie EDC7 va putea fi cuplată la motoare TCe alimentate cu benzină.
Cei care se așteptau la includerea unui sistem hibrid în gama de motoare Dacia Duster vor trebui să mai aștepte. Conform jurnaliștilor francezi acest eveniment important pentru Dacia va avea loc odată cu prezentarea crossover-ului care înlocuiește modelele MCV și Lodgy. De altfel, versiunea pentru Europa a noul Duster va avea doar motoare alimentate cu benzină. (Foto: Cochespias)
Citește și:
– Dacia comercializează circa 18% din totalul vehiculelor vândute de grupul Renault
– Dacia Duster facelift, lansat în câteva luni cu mici modificări stilistice, un nou ecran multimedia și transmisie EDC