Uzina Dacia reia activitatea în două faze: pe 21 aprilie și 4 mai, cu angajații care se oferă voluntar să vină la muncă
Iată integral comunicatul companiei:
În acord cu partenerii sociali și din respect pentru protejarea și siguranța angajaților, toate măsurile sanitare de protecție în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricație derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni.
Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activitățile de producție ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat:
- Uzina Mecanica și Șasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru
- Uzina Vehicule va relua producția în departamentul Presaj, în 2 schimburi
Din data de 4 mai, vor redemara activitățile ambelor uzine.
Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producție a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajații în perspectiva revenirii acestora la lucru. Aceste măsuri care țin de igienizare și securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajații vor fi informați despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătății lor și a colegilor.
Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecție pentru ansamblul angajaților din toate sediile unde își desfășoară activitatea”.