Dacia Spring a intrat direct pe locul 9 pe piața auto italiană

17 10. 2021
Dacia Spring

Piața auto italiană a fost luată prin surprindere de modelul electric Dacia Spring. Puțini se așteptau ca un model venit parcă de nicăieri să debuteze direct în Top 10 al celor mai înmatriculate mașini.

Ei bine, conform Asociației Naționale a Industriei Auto (ANFIA) în luna septembrie 105.175 de autoturisme, în scădere cu 32,7% față de aceeași lună din anul anterior.

În luna menționată prima poziție în clasamentul vânzărilor a fost ocupată de Fiat Panda, model înmatriculat în 7.285 de unități. Pe locul secund s-a clasat tot un vehicul italian, Lancia Ypsilon, cu 2.944 de unități.

Prima surpriză plăcută pentru români este clasarea modelului Dacia Sandero pe poziția a treia în acest Top 10 al lunii septembrie. Cu 2.732 de unități, modelul Dacia a ocupat a treia treaptă a podiumului. Mai mult chiar, Sandero se află pe o poziție foarte bună și în clasamentul vânzărilor din primele nouă luni ale anului. În acest caz, cu 23.006 unități, Dacia Sandero ocupă locul 9.

Și, pentru că nu era suficient de flatant pentru Dacia, locul 4 în Top 10 al lunii septembrie este ocupat tot de un model al mărcii, micul SUV Duster, înmatriculat de italieni în 2.543 de exemplare.

Dar adevărata lovitură a fost dată de modelul electric Dacia Spring. Deși primele astfel de mașini au ajuns pe piața italiană chiar în septembrie, la finalul lunii au fost contabilizate 1.876 de unități Dacia Spring înmatriculate. Cu acest rezultat, primul vehicul electric al mărcii românești s-a clasat pe poziția a noua la câteva zeci de unități în spatele Renault Clio (locul 8), dar peste Citroen C3 (locul 10.)

Un alt stat care a primit unități Dacia Spring în ultimele săptămâni a fost Franța. Și, conform presei franceze, sosirea modelului produs în China, a produs un șoc la vârful clasamentului vânzărilor de mașini electrice.

Din totalul de 17.128 de mașini 100% electrice înmatriculate în septembrie în Franța, 2.833 au fost Tesla Model 3, acest vehicul ocupând prima poziție în clasamentul înmatriculărilor de astfel de mașini. Pe locul secund s-a clasat Renault Zoe, cu 2.382 unități, iar pe trei Peugeot e-208 cu 2.090 unități.

Ei bine, pe locul al patrulea, cu doar o unitate în spatele modelului de pe locul 3 se află Dacia Spring! Cu 2.089 unități, modelul electric Dacia a depășit vehicule aflate de luni bune pe piață precum Fiat 500 Electric (864 unități) sau Volkswagen ID.3 (749 unități). Asta ca să nu mai vorbim de francezul cu dimensiuni similare și din același grup, Renault Twingo, care a fost înmatriculat în 598 unități.

Având în vedere că livrările Dacia Spring au debutat în septembrie și noi vehicule vor fi importate în următoarele luni pe tot mai multe piețe europene, este de așteptat ca și în viitorul apropiat modelul mărcii românești deținută de grupul francez Renault să ocupe locuri fruntașe pe piețele auto.